Asumare sau asomare?

Discutînd cu un prieten despre şirul de declaraţii mai hazlii chiar şi decît prestaţia din teren a împiedicaţilor, acesta a punctat decisiv într-o chestiune în care eu nu găsisem decît motiv de băşcălie. Concret, la terminarea primei panarame (cea cu Polonia, adică, fiindcă ulterior s-a adăugat şi aia din Cecenia), domnul doctor Grigore (că aşa îl scriu ăia din ziare: Dr. Grigore), devenit inexplicabil mai ales pentru el însuşi căpitan al Naţionalei, a grohăit că e o înfrîngere ruşinoasă pentru care el îşi asumă răspunderea. Ei, ăsta-i momentul la care eu o dau pe hăhăială, întrucît avem exemple din toate zonele, de la politică pînă la justiţie, şi de la guvernare pînă la fotbal, în care oricine, oricînd, îşi „asumă răspunderea” pentru orice: legi cretine, jaf la vedere, accident mortal, ce mai, absolut orice, dar de plătit nu plăteşte nimeni, nimic, niciodată. Vă reamintesc, ca să rămînem în domeniul rubricii, că la fiecare demisie/demitere după ratarea oricărei calificări, alde Piţi, lasă-ne, şi-a asumat răspunderea în aşa măsură încît nu s-a dat dus decît după ce a mai încasat cîte cîteva sute de mii de coco, că cică nu-i expirase contractul! Aşadar, prietenul meu, mai aspru la vorbă decît mine, a zis: „Da’ nesimţitul a grohăit cumva cum îşi asumă? Adică a zis cumva că el şi ceilalţi nesimţiţi vor juca de acum înainte fără bani? Şi că or să moară în iarbă pentru calificare? Şi că dacă se califică nu acceptă nici un ban de la Federaţie? Că or să joace, nesimţiţii dracului, numai pentru onoarea lor şi a României!?”. Nu, Gabi, n-a zis. Iar dacă mă gîndesc bine, cred că nici n-ar înţelege, ăştia, cum le zici tu, nesimţiţii dracului, ce-i aia onoare, mai ales acum, în pragul sărbătorilor de iarnă. Cum, care-i legătura? Păi ăştia, cu gîndul acum doar la pomana porcului, dacă-i întrebi de asumare, ei înţeleg că le vorbeşti despre asomare.

 

 

Fiţi sociabili!