Astea-s doamnele din politica noastră

Haideţi să vă spun ceva de rîs.  Imediat după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut Vioricăi Dăncilă demisia din funcţia de prim ministru, a sărit cu gura şi deputata PNL de Dorna, Angelica Fădor. În primul rînd, doamna Fădor s-a aplecat şi i-a pupat ghiulul domnului Iohannis, spunînd că după greşelile inacceptabile ale premierului, gestul preşedintelui este unul de normalitate. După aceea, doamna Angelica a luat-o de moţ pe doamna Viorica, spunînd: „În ultima perioadă, din păcate pentru români, avem un prim ministru care a dovedit că este incapabil de a gestiona această funcție, fiind doar un executant al ordinelor transmise de liderul PSD, Liviu Dragnea”. Chiar e de rîs. Uite cine vorbeşte de executanţi ai ordinelor transmise de şefi, Angelica Fădor, care execută întocmai şi la timp ordinele primite de la PNL, făcînd tot felul de declaraţii politice, dar şi interpelări, care cu siguranţă nu-i aparţin, ci îi sînt servite de la partid, iar dumneaei trebuie numai să le citească. Putem vorbi şi despre ordinele pe care Stelian Chiforescu, adevăratul stăpîn al Bazinului Dornelor, i le dă doamnei deputat, care, pînă a ajunge în Parlament, a fost primăriţă la Iacobeni. Pe pagina de Facebook, fotografia de profil a doamnei Fădor o reprezintă pe aceasta îmbufnată, ca de obicei, şi stînd cu mîinile în poală, aşa cum stau femeile de la ţară în faţa porţii şi aşteaptă să le vină pensia, bărbaţii de la bufet, copiii din străinătate sau preotul cu busuiocul. Deci, doamnei Fădor îi place cel mai mult această fotografie din moment ce a pus-o în capul paginii. Însă, tot doamna Fădor are pe pagina sa o fotografie în care, îmbrăcată în costum naţional, stă în faţa unei biserici şi transmite un mesaj de Paşte. O fotografie bine realizată, în care doamna deputat arată foarte bine. Vorbesc cît se poate de serios. Ei, doamna Fădor ar fi putut să aleagă acea fotografie drept fotografie de profil. Ce vreau eu să spun este următorul lucru: doamna cu mîinile în poală îi cere demisia doamnei îmbrăcate cu perdele de tren. Astea-s doamnele din politica noastră cea de toate zilele.

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM. 

 

Fiţi sociabili!