Ăsta de unde-o fi izvorît?

Din cînd în cînd, asta însemnînd că practic nu trece nici o etapă fără vreun circ provocat de arbitri, avem parte de cîte un meci în care tot ceea ce vede omul normal, dotat de la natură cu cele cinci simţuri, este perceput cu totul altfel, de obicei invers, de indivizii prevăzuţi fie cu fluier, fie cu steag. Ai zice că aceste două ustensile le perturbă percepţia, cu predilecţie cea vizuală, dar şi că efectul se extinde către zona care la oameni, nu neapărat şi la arbitri, este alcătuită din materia numită creier. Trecutul nu foarte îndepărtat, dar cu prelungire la unii chiar pînă în prezent, ne-a forţat să reţinem nume precum Avram, tatăl şi fiul, Chivulete, Colţescu, asupra cărora a planat şi planează încă nu întrebarea dacă sînt oameni normali, ci dacă aparţin aceluiaşi regn cu ceilalţi bipezi de pe Terra. Văzînd însă în ultimele cîteva luni prestaţiile perfect oneste şi adesea excepţionale ale brigăzii lui Haţegan, din care face parte şi concetăţeanul nostru Sebi Gheorghe, cu care sînt chiar mîndru că sînt prieten cam de pe cînd abia se născuse, mă consolasem cu gîndul că după ce vor dispărea şi ultimii penali vom avea parte de arbitraje normale. Cînd colo, ce să vezi? A izvorît alde George Găman, un new entry în gaşca celor asupra cărora nu planează decît două suspiciuni: că sînt ori hoţi ordinari ori grav deraiaţi mental. Fiindcă nu poţi, dacă nu eşti ori vîndut, ori deranjat la neuron, să anulezi un gol precum cel perfect regulamentar înscris de Dinamo în finalul partidei de la Tîrgu Mureş. Nici măcar un adversar nu a avut vreun dubiu asupra valabilităţii, mureşenii începînd să se certe între ei asupra vinovăţiei primirii golului, iar primii care nu au înţeles cum de a fost anulat au fost tot ei, care deja trimiseseră mingea spre centru. Timp în care deranjatu’ cu fluier tocmai anula golul, pe motiv de alinierea planetelor, cred, fiindcă altul evident că nu există în regulamentul de fotbal. Concluzia e evidentă: asemenea fotbalului însuşi şi arbitrajul românesc este un rezervor nesecat. Nu de talente, ci de panarame.

 

 

Fiţi sociabili!