Aşa conducători, aşa cetăţeni

Noi, românii, avem o impresie foarte bună despre noi. Despre noi ca persoane, nu despre noi ca popor. Noi, fiecare în parte, sîntem frumoşi, deştepţi, corecţi, talentaţi, inteligenţi, cultivaţi, buni la suflet, săritori, harnici ş.a.m.d.

De aceea avem pretenţia să ni se acorde toată atenţia din partea echipei medicale care ne are în grijă pe patul de spital, să fim serviţi prompt la restaurant, să avem parte de procese care să fie judecate imparţial în doar cîteva zile şi să fim întîmpinaţi cu pîine şi sare de casierii care ne aşteaptă să plătim dările la primărie. Şi mai avem pretenţia ca România să fie grînarul, cartofarul şi porumbarul Europei, să fim în topul mondial al exportatorilor de carne, lapte, brînză şi ouă, să se bată pentru primele locuri în domeniul IT, să fie respectată în Europa, să i se facă loc în G 8, care astfel ar deveni G 9, ş.a.m.d. Şi mai vrem ca România să se califice la toate turneele finale de fotbal, să avem echipe care să joace în fiecare ediţie a Ligii Campionilor, şi nu doar la fotbal, ci şi la handbal, şi ne dorim să-l vedem pe Ianis titular la echipa lui de club, pe Simona numai pe locul I al clasamentului ATP şi cîştigătoarea tuturor turneelor, chiar şi ale celor la care nu participă din cauza unei accidentări şi pe Cristina Neagu cea mai bună jucătoare de handbal din lume an de an, chiar şi după retragerea sa. Mai vrem ca toate filmele româneşti să fie premiate la competiţiile internaţionale, inclusiv să se bată pentru un premiu Oscar, iar turiştii asiatici să mai lase naibii Franţa, Italia şi Spania şi să vină la noi, în Ţara Fagilor, în Ţara Bîrsei şi în Ţara Maramureşului.

Şi cum aşteptările noastre nu sînt satisfăcute, atunci e clar că ăia care ar fi trebuit să ni le satisfacă sînt slabi, proşti, corupţi, leneşi, incompetenţi ş.a.m.d.

Ei, bine, nu sîntem nici cei mai cei, nici cei mai foarte foarte. Exagerînd puţin, sîntem toţi ca Viorica Dăncilă şi ca Klaus Iohannis luaţi separat sau ca un amestec din cei doi. Dacă doamna Dăncilă şi domnul Iohannis au ajuns în finala pentru cea mai importantă funcţie din România, înseamnă că asta merităm şi că asta sîntem. Sîntem la fel de frumoşi, deştepţi, corecţi, talentaţi, inteligenţi, cultivaţi, buni la suflet, săritori, harnici ş.a.m.d ca cei doi. Sau măcar ca unul dintre ei. Aşa conducători, aşa cetăţeni.  

Fiţi sociabili!