Artistul plastic Cătălin Alexandru Chifan: ”Am încercat să fac artă din pasiunea pe care o am pentru domeniul picturii şi nu cred că aş putea să mai practic altceva”

Cătălin Alexandru Chifan”Sînt puţini oameni pasionaţi de anumite domenii de activitate. Cei care sînt pasionaţi cu adevărat de un anume domeniu şi-au definit propriul stil de viaţă, în funcţie de pasiunile pe care le au. Unii oameni colecţionează obiecte mai vechi sau mai noi, alţii tablouri, alţii maşini, etc. Modul de viaţă al unora dintre noi se defineşte prin aceste mici pasiuni. Există şi oameni care nu au nici o pasiune pentru nimic şi au cu totul alte preocupări în viaţa de zi cu zi. Acei oameni nu ştiu ce înseamnă să ai o pasiune pentru ceva şi nu-i preţuiesc pe cei care au astfel de îndeletniciri. Din această cauză, ei devin frustraţi şi cred faptul că oamenii pasionaţi <n-au preocupări> sau <pierd timpul cu nimicuri>, indiferent de domeniul în care activează. Cel puţin din experienţa de viaţă pe care am avut-o pînă acum, am realizat că oamenii pasionaţi sînt mai puţin apreciaţi sau nu sînt înţeleşi de cei care n-au astfel de preocupări”, declară prof.dr. Alexandru Cătălin Chifan. Din punctul lui de vedere, ”cînd vorbim despre pasiuni, trebuie să avem în vedere anumite ierarhii, de pasionaţi”. ”Sînt oameni, mai mult sau mai puţin pasionaţi. Cei cu adevărat pasionaţi trăiesc numai pentru pasiunea pe care şi-au ales-o. Eu zic că mă număr printre acei oameni cu adevărat pasionaţi. Îmi place să pictez nu pentru că n-am alte preocupări, ci pentru că doar aşa mă simt cu adevărat împlinit. Mulţi oameni spun că <dau cu penelul> şi cred că este doar un simplu hobby, neînţelegînd faptul că a picta este un mod cu totul special de a trăi. Familia şi prietenii înţeleg mai puţin ceea ce vreau să fac. Vreau să fac artă şi mi-am dorit asta de cînd eram copil”, arată pictorul. Alexandru Cătălin Chifan a absolvit Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, în 1999, şi Facultatea de Arte Vizuale “George Enescu” din Iaşi, în 2003. În 2012, a absolvit şcoala doctorală, la aceeaşi facultate, la clasa maestrului Liviu Suhar. ”Pe parcursul anilor am realizat numeroase expoziţii de artă, atît în Suceava, cît şi în alte state ale lumii. În prezent, sînt profesor doctor în arte vizuale şi predau la Colegiul de Artă „C. Porumbescu” Suceava. Am scris o carte intitulată <Simbolul mîinii în artele plastice>, pe care am ilustrat-o cu propriile creaţii. În general, pe tot parcursul carierei artistice, am încercat să pictez pentru realizarea expoziţiilor de artă care m-au ajutat să mă simt un om mai împlinit, dar nu suficient în acest sens. Am încercat să fac artă din pasiunea pe care o am pentru domeniul picturii şi nu cred că aş putea să mai practic altceva. Dacă ar fi să caracterizez munca pe care o fac aş folosi proverbul: <Pasiunea nu spune niciodată: destul !>. Oamenii se bucură de pasiunile pe care le au. Fie că adună sau colecţionează obiecte de artă, antichităţi, tablouri, motociclete, ei nu pot trăi fără ele, indiferent de preocupările pe care le au. Un critic de artă faimos a afirmat că <cea mai frumoasă dintre pasiuni este cea a tablourilor>. Această propoziţie este valabilă doar în cazul colecţionarilor de tablouri. Pictura, de exemplu, este pasiunea pictorilor sau a acelor oameni care practică această îndeletnicire. În cele mai multe cazuri, pasiunea pentru un anumit domeniu se poate transforma în obsesie. Obsesia poate fi benefică sau distrugătoare celui pasionat. Pasiunea de a picta sau colecţiona este favorabilă, pentru practicanţii unor astfel de activităţi. Cunosc oameni care colecţionează etichete de la unele produse comerciale, după care le vînd unor colecţionari versaţi. Această preocupare de a colecţiona obiecte este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri. În zilele noastre există tîrguri de antichităţi unde sînt comercializate obiecte provenite numai de la colecţionari. Aceste obiecte sînt căutate, întrucît sînt puţini colecţionari care deţin astfel de lucruri. Colecţionarii de tablouri, de exemplu, caută să achiziţioneze picturi ale căror autori sînt recunoscuţi prin arta lor, atît în timpul vieţii, cît şi în posteritate. Această pasiune pentru frumos trebuie înţeleasă ca fiind o parte din viaţa celui care caută să-şi îmbogăţească habitatul cu numeroase obiecte de artă. Ele aduc, într-un final, o împlinire sufletească care nu poate fi descrisă în cuvinte. Există oameni care ascultă muzică la pick –up, nu pentru că n-ar exista tehnologii avansate, ci prin simplu fapt că muzica ascultată cu tehnologii mai vechi are o cu totul altă rezonanţă asupra celui care o ascultă. De regulă, pasionaţii de muzică clasică preferă şi un ambient pe măsură, decorat în esenţă cu tablouri de valoare. Aceste pasiuni se nasc pe parcursul vieţii omului, iar ele nu pot fi neglijate. Regretatul regizor şi actor de film Sergiu Nicolaescu era un versat colecţionar de săbii şi arme. Această îndeletnicire l-a ajutat şi în cariera sa artistică şi profesională. Din nefericire, există şi oameni care şi-ar dori să colecţioneze anumite tipuri de obiecte, însă nu-şi permit să le cumpere. Din această cauză ei caută imagini sau reproduceri după acele obiecte pentru a-şi satisface dorinţele”, a mai spus prof. dr. Alexandru Chifan. El este de părere că pasiunea, indiferent cum ar fi ea, nu se stinge niciodată. ”Este în esenţă o dorinţă, care nu poate fi exprimată în cuvinte şi oferă nenumărate bucurii sufleteşti”, afirmă artistul plastic.

 

 

 

Fiţi sociabili!