Aroganţi sau ruşinaţi?

La Suceava, PSD-ul seamănă cu PP-DD-ul. La fel ca PP-DD, PSD-ul  nu comunică absolut deloc cu poporul care l-a votat ca nebunul. Şi nu mă refer la comunicarea cu cîte un om, doi de care pesediştii se împiedică pe stradă. Mă refer la comunicarea cu masele largi populare prin intermediul presei. Înţeleg că PP-DD nu are ce spune. Totodată, e posibil ca PP-DD Suceava să tacă pentru că în acest partid nu există cineva care să ştie să vorbească. În schimb, în cazul PSD-ului lucrurile stau cu totul altfel. PSD este principalul partid de guvernămînt şi trebuie să spună ce-a făcut, ce face şi ce va face. Este de datoria partidelor, în special a celor de la putere, să comunice. Formaţiunile politice parlamentare nu sînt nişte SRL-uri de cartier, ci nişte organizaţii care primesc finanţare de la bugetul de stat. De aceea, sînt obligate să vină în faţa poporului şi să spună cu ce se ocupă. Bine, n-are nimeni pretenţia ca vreun activist să vină şi să povestească cum se trag sforile, cum se dau picioare pe sub masă şi cum se împart lucrări şi funcţii publice. În campania electorală, pesediştii erau prezenţi peste tot şi imediat ce vedeau un microfon se aruncau în faţa acestuia mai iute decît se aruncă sinucigaşii în faţa trenului. Acum, dacă umbli cu microfonul pe stradă nu întîlneşti decît pensionari care vin cu plasa goală de la piaţă ori cîte un găinaţ de porumbel. Ditamai partidul tace ca un elev nătîng care a venit din nou la şcoală cu lecţiile neînvăţate. Tăcerea este cu atît mai inexplicabilă cu cît PSD Suceava are o grămadă de parlamentari, iar şeful partidului, Cătălin Nechifor, este preşedintele Consiliului Judeţean. Deci, ar avea cine să deschidă gura şi să mestece vreo două vorbe. Există două explicaţii pentru tăcerea pesediştilor: ori aceştia au fost loviţi de boala aroganţei, ori le este ruşine de ceea ce fac.

Comentariu difuzat de Radio „Top” Suceava – 104 FM şi de Radio „Orion” Vatra Dornei – 90,3 FM.  

Fiţi sociabili!