Nu o dată am auzit din partea reprezentanţilor USL că Traian Băsescu a nesocotit voturile a 7,4 milioane de români care s-au pronunţat în favoarea demiterii sale din funcţia de preşedinte al României. Parafrazîndu-l pe Adrian Năstase, care pe vremea cînd era prim ministru a spus la un moment dat că sînt unii care umblă cu „corupţia în gură”, am să scriu că şi-n ziua de astăzi încă mai sînt unii care umblă cu „7,4 milioane de români în gură”. În dezbaterile televizate la care participă tot felul de banalişti şi în care se discută despre subiecte care au legătură şi cu locatarul de la Palatul Cotroceni, în momentul în care nu mai există argumente se trezeşte cîte unul care să pună placa aia cu „7,4 milioane de români i-au spus să plece”. După care se dezlănţuie cu toţii şi-i dau cu 7,4 milioane în sus şi în jos pînă la închiderea programului. Milioanele de români care au ieşit la urne în speranţa că Traian Băsescu va pleca acasă au fost la vot şi pentru a-i trimite la plimbare pe cei de la PDL, care la vremea respectivă făceau parte din echipa de susţinere a regimului Băsescu. Subliniez: mare parte din cei care au fost pentru schimbare politică în 2012 nu au votat în favoarea USL, ci împotriva PDL. Pentru asta, useliştii ar trebui să le fie recunoscători domnului Băsescu şi domnilor din PDL, fiindcă dacă aceştia nu ar fi făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a enerva poporul, atunci USL-ul nu ar fi cîştigat alegerile de o manieră atît de categorică. Revenind la cele 7,4 milioane de voturi care, normal, ar fi trebuit să-l lase pe Traian Băsescu fără jilţul de preşedinte, am să scriu că şi milioanele de voturi care au cocoţat USL-ul la putere sînt la fel de foarte importante, iar cei care beneficiază de acestea nu ar trebui să-şi bată joc de alegerea românilor. Milioane de oameni au votat USL-ul pentru a nu mai vedea portocaliu în faţa ochilor, dar şi fiindcă au luat în serios promisiunile alianţei care vorbeau despre o viaţă mai bună. La alegerile generale din 2012, românii nu i-au ales pe cei de la USL doar pentru a se război cu Traian Băsescu şi în nici un caz nu i-a mandatat să se războiască între ei. Totodată, PSD-ul, partidul care în opoziţie era cel mai vocal şi avea cele mai multe soluţii la problemele cetăţenilor, ar trebui să nu uite că românii au ales USL-ul, şi nu USD-ul. USD-ul acesta este un fel de UNPR, însă unul mai mare. La fel ca UNPR-ul, nici USD-ul nu a participat la alegeri, dar cu toate acestea vrea să conducă o ţară. Bătaia de joc la adresa alegătorilor acestei ţări continuă.