Your browser does not support the audio tag. https://live.radiotop.ro/radio/8000/radio.mp3?1605648477
Acasă Arhiva Interpretul de muzică populistă, Florin Sinulescu, candidatul ideal

Interpretul de muzică populistă, Florin Sinulescu, candidatul ideal

Prefectul PSD al Sucevei, populistul Florin Sinescu, se agită din ce în ce mai mult pentru că se pregăteşte să candideze din partea partidului de care este alături trup şi suflet. Începem prin a vă spune un lucru pe care sîntem siguri că îl cunoaşteţi deja. Prefectul Sucevei, Florin Sinescu, se comportă ca un activist PSD, cu toate că funcţia îl obligă să fie echidistant din punct de vedere politic. Domnul Sinescu îi este atît de recunoscător PSD-ului, care l-a luat dintr-un birou oarecare al Prefecturii Suceava şi l-a pus în fruntea instituţiei, încît se simte dator să se comporte ca un social-democrat care are tot atîta vechime în partid cît Ion Iliescu. Dacă poimîine ar apărea o lege prin care prefecţilor li s-ar permite să facă politică pe faţă, atunci mîine domnul Sinescu ar fi la uşa PSD-ului îmbrăcat cu hainele de duminică, cu o sticlă de şampanie în mînă, cu lacrimi în ochi şi cu inima bătîndu-i de emoţie pentru că, în sfîrşit, va avea carnet de membru de partid. Şi încă ce partid! Partidul vieţii sale. În costum de stofă, cu cravată şi cu obrazul proaspăt bărbierit sau în haine de scandal, cu cizme de cauciuc în picioare şi cu barbă de o zi, domnul Sinescu este peste tot. Acesta caută potcoave de cai morţi, se dă cocoş prin curţile marilor poluatori, se întîlneşte cu şefii instituţiilor publice, prezintă rapoarte de activitate, participă la inaugurarea unor săli de clasă proaspăt văruite, moaie o bucăţică de colac într-un pumn de sare la un cămin cultural şi aşa mai departe, demonstrînd că este un populist înnăscut. Florin Sinescu se mişcă de colo-colo pentru a se auzi la Bucureşti că dumnealui munceşte neobosit, făcînd cinste Guvernului care l-a numit. Dincolo de dorinţa de a se face remarcat pentru a-şi păstra funcţia, în ultimul timp a mai apărut o explicaţie a agitaţiei domnului Sinescu. 

Aşa cum am arătat în numărul trecut al gazetei noastre, preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, senatorul de Fălticeni Ovidiu Donţu, ia la mişto un oraş întreg atunci cînd spune că viceprimarul PSD, Gavril Vîrvara, ar putea candida la primărie la alegerile din 2016. De fapt, domnul Donţu vrea să-i ducă, pe cei pe care-i poate duce, pe o pistă falsă. Surse bine informate susţin că PSD-ul îl pregăteşte pe aşa-zisul apolitic Florin Sinescu pentru candidatură. Nu întîmplător acesta este pus să alerge ca nebunul dintr-o parte în alta şi să apară des în presă. PSD-ul a început să lucreze încă de pe-acum la imaginea de om serios, implicat şi responsabil a lui Florin Sinescu. Stimaţi cetăţeni, pregătiţi-vă să-l vedeţi din ce în ce mai des pe domnul Sinescu, care va fi din ce în ce mai implicat şi mai populist. Mult succes, PSD-ule, mult succes, domnule pesedist Sinescu!

 

 

Exit mobile version