Arca lui Noe, imposibil de făcut

Internetul ne oferă – din păcate, adesea cu autor sursă neprecizată – o mulţime de texte interesante, de reflecţii ori povestiri cu tîlc. Pentru orice publicist, ele constituie un izvor nesecat de inspiraţie, o „materie primă” numai bună de prelucrat, de adaptat la realitatea zilei şi a locului. Sigur, acest „anonimat” creează utilizatorului onest dileme, dar şi anumite scrupule morale. Mărturisesc că eu am avut cîteva tentative – lipsite de rezultat – de a reconstitui (din acribie documentară, ori din suspiciune), sursa, arborele genealogic al unor asemenea texte. Dar investigaţiile mele bine intenţionate s-au blocat –  pentru a rămîne în termeni – la frunze ori rămurele, fără a putea identifica „rădăcina”.

Se pare că reţeaua web a devenit o „şezătoare planetară” care îşi construieşte şi rafinează, temeinic, propriul folclor. Asumîndu-şi implicit şi condiţia creaţiei populare: anonimatul. Simultan cu o altă însuşire definitorie a creaţiei folclorice: îmbogăţirea, adecvarea mesajului originar de către fiecare din cei care îl citesc şi transmit mai departe.

Eliberat de aceste necesare scrupule, vă propun în continuare – din sursă web, evident – povestea Potopului, ediţia 2014, revăzută şi adnotată de noi.

„La Noe, care trăia liniştit în Carpaţi, vine Dumnezeu şi-i zice: – Noe, Pămîntul s-a umplut de răutate, iar oamenii M-au uitat. Vreau să  construieşti o nouă Arcă, pentru că Potopul va veni iar. Să iei din fiecare specie cîte o pereche. Ai la dispoziţie 6 luni de zile! După 6 luni se uită Dumnezeu pe Pămînt şi-l vede pe Noe plîngînd. – Noe! Sînt pe cale să încep Potopul, unde este Arca?! – Iartă-mă, Doamne, dar lucrurile s-au schimbat… Am nevoie de autorizaţie de construcţie. Mă tot cert cu un inspector pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat în judecată pentru ca am încălcat planul de urbanism construind Arca în gradina mea şi nu am respectat normele de înălţime. Apoi, E.On.-ul a cerut să pun ipotecă pe Arcă în vederea acoperirii costurilor de mutare a liniilor de înaltă tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcei pentru a fi lansată la apă. Degeaba le-am spus eu că va veni marea la mine, că nu m-au crezut. Să fac rost de lemn a fost o altă problemă. Este interzis să tai lemn din pădurile învecinate: acolo trăieşte bufniţa cu pete, care-i o specie protejată. Am încercat degeaba să-i conving pe ecologişti şi certificatori că tai lemnul tocmai pentru a salva bufniţa. Apoi, Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul nu s-au putut pune de acord asupra listei vieţuitoarelor ce trebuie îmbarcate conform ultimului inventar şi algoritm zoologic şi va trebui organizat un referendum. Cînd am început – în fine – să adun animalele, am fost dat în judecată de un grup de activişti eco. Ei susţin că ţin animale sechestrate împotriva voinţei lor şi au susţinut că dacă pun atîtea animale într-un spaţiu atît de mic, asta înseamnă cruzime. În zadar am încercat să le explic celor de la primărie că Arca înseamnă salvarea din faţa Potopului: ei au asimilat-o cu o casă mare şi mă obligă să plătesc asigurarea obligatorie împotriva… inundaţiilor! Apoi, ministerul de resort a spus că nu am voie să construiesc Arca pînă cînd ei nu fac un studiu cincinal privind implicaţiile pe care Potopul Tău le poate avea asupra mediului. Mai am un proces în derulare  cu Ministerul Muncii, deoarece nu m-am hotărît cîte minorităţi  etnice şi persoane cu dizabilităţi să angajez pe şantier. Grupul Sindical nu mă lasă să fiu ajutat de propriii copii la construcţie, deoarece aceştia sînt minori şi nu au certificare ISCIR. Deoarece nu am putut preciza destinaţia finală, cei de la Sănătate mi-au interzis plecarea fără vaccinarea obligatorie. Ca să fie totul  rău, Fiscul mi-a confiscat toate posesiile deoarece ei susţin că vreau să părăsesc ţara cu specii de animale pe cale de dispariţie. Aşadar, Doamne iartă-mă, dar mi-ar trebui pe puţin 20 de ani – vorba optimistului Brucan – ca să fac tot ce mi-ai zis! Dintr-o dată Cerul se lumină, iar Soarele apăru din nou strălucitor. – Doamne, să înţeleg că nu ne mai distrugi lumea? – Nu, Noe, se pare că de vreun sfert de veac încoace mi-au luat-o românii înainte. După ei… Potopul!”.

 

 

 

Fiţi sociabili!