ANI, cea cu „ia vino-ncoa’!”

Dumitru Corjuc (T)Din cauză că PDL a trecut în opoziţie, primarul de la Ipoteşti, Dumitru Corjuc, a rămas fără protecţie şi a fost agăţat de Agenţia Naţională de Integritate .  A intrat şi judeţul Suceava în rîndul lumii. Pînă în urmă cu cîteva zile, Suceava părea că nu este pe lista DNA şi pe cea a ANI. Însă, minune! ANI, deocamdată doar ANI, a demonstrat că există şi judeţul Suceava pe harta fărădelegilor. Agenţia Naţională de Integritate îl acuză pe primarul PDL al comunei Ipoteşti, Dumitru Corjuc, de conflict de interese în materie administrativă şi penală. Din această cauză, ANI a sesizat Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Suceava. Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate, Dumitru Corjuc a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucît, în calitate de primar, a semnat dispoziţiile prin care nora sa a fost numită în funcţia de consilier juridic, iar apoi în cea de secretar al comunei Ipoteşti. Conform sursei citate, nora primarului a ocupat postul de secretar cu caracter temporar pînă la data de 13 iulie 2011, atunci cînd a revenit în funcţia publică de consilier juridic. Ea a fost numită, din nou, ca secretar al Ipoteştilor după promovarea examenului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Nora primarului trădător este, evident, căsătorită cu fiul acestuia, care tot un trădător este. Şi tăticul, şi băiatul au trădat PSD-ul, partidul care pe primul l-a făcut primar, iar pe cel de-al doilea l-a făcut consilier judeţean. Corjuc senior a fost primar PSD începînd din 2004, iar Corjuc junior a fost consilier judeţean PSD începînd din 2008. Ambii au trădat în timpul mandatului 2008-2012.

 În 2011, pentru că a trădat PSD-ul, Ioan Corjuc, soţul doamnei din cauza căreia Dumitru Corjuc a fost agăţat de ANI, a fost recompensat de PDL cu funcţia de director al Serviciului de Gospodărire a Apelor Suceava. Pentru că a trădat PSD-ul, tăticul lui Ioan Corjuc a fost lăsat în pace de Prefectura Suceava, care s-a făcut că nu vede nici o problemă pentru că acesta şi-a angajat nora la Primăria Ipoteşti într-o funcţie importantă şi că primăria de-acolo a devenit o afacere familie. La jumătate anului trecut, Jupânu’ publica pe prima pagină articolul: „După ce prefectul PDL al Sucevei, apoliticul Sorin Arcadie Popescu, nu a găsit nici o incompatibilitate în cazul familiei de trădători politici Corjuc, prefectul USL al Sucevei, apoliticul Florin Sinescu, a redeschis cazul – Prefectul Sinescu toarnă caz pe foc”. Subiectul mai fusese tratat în paginile acestei gazete. În luna iunie a lui 2012, Oana Şlemco scria: „Povestea Corjucilor trădători a fost publicată într-o ediţie anterioară a săptămînalului Jupânu’. Atunci, ca să mimeze echidistanţa, fostul prefect PDL al judeţului, apoliticul Sorin Arcadie Popescu, a demarat o anchetă ca să vadă dacă nu cumva există o stare de incompatibilitate la Ipoteşti, acolo unde actele Primăriei sînt semnate în familie. Evident că rezultatul anchetei a fost în favoarea Corjucilor trădători, fiindcă atît Corjuc senior, cît şi Corjuc junior deveniseră între timp portocalii. Fostul prefect a declarat că nora şi socrul nu sînt rude, ci afini, aşadar treaba-i bună, adică nu este nimic ilegal. Proaspătul prefect USL al Sucevei, apoliticul Florin Sinescu, a redeschis cazul de la Ipoteşti. Putem pune pariu că domnul Sinescu va găsi paragraful de lege care să arate că nu este normal ca nora să dea aviz de legalitate pentru actele emise de primarul-socru”. Ei bine, Oana Şlemco a avut dreptate. Prefectul Sinescu a trimis o sesizare la ANI, iar această instituţie l-a găsit vinovat. Ceea ce este grav pentru primarul PDL al comunei Ipoteşti, Dumitru Corjuc, care s-a lepădat de PSD şi s-a dus în PDL pentru protecţie, uitînd că roata se învîrte. Iar roata s-a învîrtit, PDL-ul ajungînd în opoziţie, lucru care a determinat Agenţia Naţională de Integritate să nu-i mai protejeze pe democrat-liberali.

 

 

 

Fiţi sociabili!