Ameninţările senatorului Stan, vorbe în vînt

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, afirmă că partidul nu se va lăsa în cazul în care liberalii vor modifica legea privind alegerea primarilor şi dacă vor forţa organizarea alegerilor anticipate. A spus senatorul: „Vom adresa scrisori președintelui Comisiei Europene, președintelui Parlamentului european, grupului S&D și tuturor parlamentarilor europeni cu privire la abuzul de a schimba legile electorale, în pofida unei decizii a CCR și a unei recomandări a Comisiei de la Veneția. Vom depune, categoric, moțiune de cenzură dacă Executivul va pune în practică tentativa de a modifica Legea electorală cu 2-3 luni înaintea momentului electoral, angajîndu-și răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. (…) Mai pot spune și că vom sancționa cu maximă răspundere tentativele oricui va încerca să ocolească Parlamentul în ideea de a asigura orizont deschis manevrelor menite să instaureze un alt stat decît cel de drept”.

Dacă PSD ar fi îndrăznit să se gîndească să nu respecte vreo decizie a Curţii Constituţionale şi să ignore recomandările Comisiei de la Veneţia pentru a forţa anticipatele şi dacă ar fi schimbat regulile în timpul jocului în ceea ce priveşte alegerea primarilor, atunci reţelele de socializare ar fi explodat, Piaţa Victoriei ar fi fost neîncăpătoare pentru manifestanţi, iar Bruxelles-ul ar fi luat foc. Însă, nefiind vorba despre Ciuma Roşie, ci despre liberalii lui Klaus Iohannis, e linişte.

Referitor la scrisorile despre care vorbeşte domnul Stan, acestea reprezintă o pierdere de timp şi un consum inutil de hîrtie. PSD-ul nu a avut şi nu are relaţii în afara graniţelor ţării noastre. Bruxelles-ul s-a făcut că nu vede cum preşedintele României blochează încercările Guvernului PSD de a desemna un comisar european, iar familia social-democrată europeană din care face parte şi PSD a fost mută ca o lebădă în acest caz. Acesta este doar un exemplu. Scrisorile PSD pentru oficialii europeni, dacă vor fi trimise, nu vor crea valuri şi nu vor schimba nimic, pentru că PSD este zero barat imediat ce părăseşte teritoriul României, dar şi pentru că Bruxelles-ul e de dreapta, şi nicidecum de stînga. 

Comentariu difuzat de Radio Top – 104 FM şi radiotop.ro.

Fiţi sociabili!