Am avut autostradă

Premierul PSD, Viorica Dăncilă, a dat detalii de la şedinţa CSAT, care a fost prezidată, normal, de Klaus Iohannis #ŞÎEU: „În ședința CSAT am cerut ca autostrada Comarnic-Brașov să fie introdusă pe lista proiectelor de interes național. Această procedură ne va permite să grăbim procedurile, să alocăm mai ușor banii de la buget și să trecem mai ușor peste anumite blocaje”.

Şi autostrada Iaşi – Tîrgu Mureş, pentru care omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi a scos ţara în stradă, iar preşedintele Klaus Iohannis a strigat „Şî eu!” unde-i? Probabil că primul strigător al ţării şi-a pierdut interesul pentru ea, după ce a aflat că drumul Iaşi – Tîrgu Mureş nu trece şi prin Sibiu.

În ceea ce o priveşte pe Viorica Dăncilă, aceasta a spus că „trebuie ca dezvoltarea României să se facă uniform, să dăm dovadă de coeziune și am cerut o analiză pentru a stabili proiectele care sînt introduse pe lista proiectelor de interes național, în așa fel încît să introducem aici și Autostrada Unirii, Autostrada Tîrgu Neamț – Iași, sau Autostrada Sudului”.

Deci, autostrada a intrat deja la apă, aceasta urmînd doar traseul scurt de la Iaşi pînă la Tîrgu Neamţ, iar cînd vor veni şi ploile de toamnă, autostrada va dispărea cu totul, înghiţită de ape. 

Ploi pe-un balansoar

Fiţi sociabili!