Alin Mucea

Ministrul de Interne, Carmen Dan, la ceremonia de avansare în grad a celor 577 de absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”: „V-aţi pregătit în şcoală, mulţi aţi absolvit dreptul, aţi învăţat multă teorie, aţi învăţat că justiţia se face pe bază de probe şi nu stabilind ţinte şi că prezumţia de nevinovăţie este un principiu de drept. Mi-aş dori ca teoria să se regăsească în practica şi în munca voastră de zi cu zi”. Printre absolvenţii de la facultăţile de poliţie, ştiinţe juridice şi administrative, poliţie de frontieră, jandarmi şi arhivistică s-au numărat şi 33 de tineri care au terminat Facultatea de Pompieri, cărora ministrul le-a spus: „Cetăţenii trebuie protejaţi în situaţii de urgenţă, pentru că, de multe ori, sînteţi singurul reper de speranţă. De multe ori, voi sînteţi cei care fac diferenţa dintre viaţă şi moarte. În astfel de situaţii, singura baricadă în faţa neprevăzutului sînteţi voi, salvatorii”. Unul dintre noii salvatori se numeşte Alin Mucea, din Dorneşti, absolvent al Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”. Alin a fost citat de „Monitorul de Suceava” spunînd: „În liceu nu aş putea spune că am excelat, abia în clasa a X-a am conştientizat că trebuie să fac ceva cu viitorul meu. A fost apoi o creştere spectaculoasă, la fel şi la Bacalaureat. La facultate am vrut să mă autodepăşesc, mi-am dat seama că pot realiza mai mult. Am vrut să am rezultate bune şi pentru că repartiţia finală se realizează în funcţie de medie”. Şi a avut. Alin, care este fiu şi frate de pompier, a fost cel mai cel absolvent, pentru că a fost şeful întregii promoţii din acest an. Şi încă un şef care a terminat cu media 10.00. Felicitări!  

Fiţi sociabili!