Algeria nu-i „oricine”!

Echipa cu numele România s-a dat în spectacol de două ori în cinci zile. Prilejul l-au constituit două meciuri cu titulatura de amicale, dar care erau menite a ne da o imagine a ceea ce ar urma să fie noua Naţională care, minune dumnezeiască, are de data asta, în premieră absolută pentru ultimul deceniu, chiar şi un obiectiv: calificarea la următorul turneu final! Care, lucrul dracului în vîrfu’ dealului, este tocmai unul european. Europa, pentru cei mai puţin informaţi, este continentul din care cică facem şi noi parte (dovada: participăm la preliminariile Campionatului European), ba chiar sîntem şi membri ai unei structuri numite Uniunea Europeană. Împreună şi cu Elveţia, ţara gazdă a spectacolelor despre care vorbeam la începutul rubricii. Albania şi Algeria, cele care ne-au asigurat condiţiile minime necesare desfăşurării acestora, nu. Adică nu sînt membre ale UE: Algeria, fiindcă nu e amplasată în Europa, iar Albania tot cam aşa, adică e doar amplasată, şi-atît! Cu Albania am jucat undeva la ţară, pe o toloacă din Yverdon, o localitate unde pe lîngă gazonul tuns cu botul de văcuţele roz, mai erau şi vreo 2.000 de locuri în tribune. Pline ochi cu spectatori. Atenţie: albanezi cu toţii. Adică erau şi vreo 14 români, cu tot cu rezervele noastre, plus Naşu’ şi Burleanu. Privind cu atenţie, am constatat că albanezii sînt mai acasă decît noi în UE. Chestia e că i-am bătut. Prilej cum nu se poate mai nimerit pentru Piţurcă, ştiţi dv., ăla de cred el şi Naşu’ că-i antrenor, să tragă o grohăială de colecţie: „Echipa e în evident progres. Acu’, după ce am cîştigat cu Albania, putem bate pe oricine!”. Da, da’ nu şi pe Algeria! Care ne-a dat două, deşi putea să ne dea şi nouă, şi care, prin cei vreo 20.000 de africani prezenţi în tribune (că românii erau doar 13, deoarece Burleanu o tăiase-n patrie) ne-a arătat şi ea că e niţel mai în UE decît noi.

Fiţi sociabili!