… Alexe

Alexandru AndrieşSă tot fie vreo 30 şi ceva de ani de cînd îl ascult pe Alexandru Andrieş, şi evident că tot atîţia de cînd îmi doresc să-l văd şi să-l ascult în concert. Chestia absolut bizară în toată povestea e că între timp am reuşit să văd toate mărimile de pe lume, iar pe unele chiar de cîte două ori! Nu-i glumă, am fost la cîte doua concerte AC/DC, Jethro Tull, Bob Dylan, John McLaughlin, dar niciodată la Alexandru Andrieş! … pînă săptămîna trecută. Premiera a fost dublă, că nici el nu mai concertase vreodată la Suceava. La întîlnirea de la sediul Ordinului Arhitecţilor, în seara dinaintea concertului (veşnică recunoştinţă domnului Gorcea, gazda impecabilă a evenimentului), ne-am adunat o mînă de oameni, care colegi de-ai arhitectului, care foşti studenţi ai profesorului, care ziarişti, toţi însă fani devotaţi ai Muzicianului, ca mine şi ca restul familiei. Halucinant a fost momentul în care Alexandru Andrieş l-a recunoscut pe Radu Popovici, cel care în 1992 (avea 12 ani atunci!), ca prezentator la Radio Vacanţa, unde plecase de la Radio Top ’91 la insistenţele lui Moţu Pittiş, fusese singurul om(uleţ) căruia Andrieş acceptase să-i acorde un interviu! Cînd îl vezi pentru prima oară, îţi vine să i te adresezi fie cu „Domnule Andrieş”, fie cu „Domnule profesor”, pentru prieteni fiind simplu, Alexe. Eu am ales-o pe prima dintre ele. Ulterior, m-am gîndit că: el – profesor eu – tot aşa, el împlineşte 60 luna asta, eu fac 61 în decembrie, ba şi că în 2007 a muncit pentru mine, fără să ştie (a aflat acum, s-a amuzat, şi mi-a spus că a fost încîntat să fie intervievat în serialul despre Rolling Stones pe care eu l-am produs pentru Money Channel), aşa că n-ar fi cine ştie ce motive să-i mai spun „domnul Andrieş”, ci Alexe. În primul rînd fiindcă ceea ce degaja toată muzia şi tot versul lui este foarte prietenos. Iar eu, şi dacă m-ar urî veşnic, din nu contează ce motiv, îi voi rămîne prieten devotat, aşa că mi-am cîştigat dreptul de a-i spune Alexe. Să ne trăieşti, Alexe, şi să dea Domnul să te văd măcar de trei ori, adică mai mult cu una decît pe Dylan ăla care ţie nu ţi-a plăcut!

 

Fiţi sociabili!