Alexandru Slugărescu

Alexandru SlugărescuVicepreşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Alexandru Rădulescu, a „vîndut” judeţul nostru într-o întîlnire care a avut loc la Iaşi şi la care dumnealui a avut o atitudine slugarnică. Vicepreşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Alexandru Rădulescu, şi primarul PDL al municipiului Suceava, Ion Lungu, au reprezentat Suceava la întîlnirea avînd ca temă regionalizarea, care a avut loc joi, 23 mai, la Iaşi. Pe lîngă cei doi au mai fost, de umplutură, încă vreo 20 de primari, mai toţi de la USL, majoritatea din zona Fălticeni, zonă al cărei stăpîn politic este deputatul PSD Ioan Stan. Invitaţii la mascarada de la Iaşi au primit toţi cei 114 primari din judeţul Suceava, însă, după cum s-a văzut, cei mai mulţi nu au executat ordinul transmis de vicepremierul PSD, Liviu Dragnea. Cei care au organizat întîlnirea de la Iaşi, la care domnul Dragnea a venit şi le-a transmis supuşilor ce hotărîri s-au luat în ceea ce priveşte regionalizarea, le-au scris primarilor ca, în cazul în care nu vor onora invitaţia, să spună care sînt motivele. Pentru a nu fi acuzat că împarte ţara după bunul său plac, Liviu Dragnea a inventat Consiliul Consultativ pentru Regionalizare-CONREG, în care le-a făcut loc unor universitari şi sociologi dornici să cîştige nişte bani. Nişte foarte mulţi bani. Din consiliul acesta face parte şi pesedistul pur sînge Vasile Dîncu, bunul prieten al vicepreşedintelui PSD Ioan Rus. Dintr-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale reiese că proiectul privind regionalizarea a costat nu mai puţin de 117 miliarde de lei vechi!!! 100 de miliarde provin de la Uniunea Europeană, iar restul de la ministerul condus de Liviu Dragnea. Cu cele 117 de miliarde de lei s-ar putea întreţine drumurile din judeţul Suceava timp de un an de zile.

Liviu Dragnea şi consiliul de tocat bani inventat de acesta au hotărît: vor fi înfiinţate opt regiuni, care vor fi conduse de voievozi, în special de la PSD. În 2014, voievozii vor fi interimari, iar în 2016 vor fi organizate alegeri pentru desemnarea acestora. Suceava va face parte dintr-un voievodat alături de alte cinci judeţe, iar capitala acestuia va fi la Iaşi. Pentru a-i face pe plac superbaronului Liviu Dragnea, primarul PDL al Sucevei, Ion Lungu, n-a făcut comentarii negative la adresa proiectului de regionalizare. Pentru că a mers să ceară bani pentru „Termica”, domnul Lungu a propus doar ca voievodatul să se numească Moldova-Bucovina. În semn de mulţumire pentru atitudinea prietenoasă a primarului Sucevei, Liviu Dragnea a promis bani pentru disponibilizaţii de la „Termica” şi, ca bonus, o sticluţă de soluţie pentru o frecţie la piciorul de lemn. Pardon, a promis că Bucovina ar putea fi o microregiune în cadrul regiunii cu capitala la Iaşi, dar fără personalitate juridică. Ion Lungu i-a mulţumit lui Liviu Dragnea pentru mărinimia de care a dat dovadă, dar nu înainte de a mai spune că se cam chinuieşte cu proiectul privind reabilitarea Cetăţii de Scaun, cu toate că a lucrat bine cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, şi că nu poate să-i amendeze pe şoferii care nu duc maşinile în parcările subterane, din cauză că Poliţia nu-i la Primărie. În fine, primarul PDL al Sucevei, Ion Lungu, a ţinut să-i spună superbaronului PSD, Liviu Dragnea, că are o bună colaborare cu administraţia judeţeană, cu toate că la conducerea acesteia se află cineva de la PSD. Că Suceava este tratată de PSD ca ultima găină a demonstrat-o şi faptul că delegaţia judeţului nostru nu a fost băgată în seamă de cei aflaţi la prezidiul şedinţei de la Iaşi. Baronul PSD de Iaşi, primarul Gheorghe Nechita, a prezentat delegaţiile de la Neamţ, Botoşani, Vaslui, Bacău şi, evident, Iaşi, dar n-a spus nimic de Suceava. De aceea, atunci cînd i s-a permis să vorbească şi el, vicepreşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Alexandru Rădulescu, a spus ceva de genul: „Sînt vicepreşedintele Consiliului Suceava, al Consiliului Judeţean Suceava, iar lîngă mine este domnul primar Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, si alţi primari din judeţ. Fac aceste precizări deoarece la începutul dezbaterii prezenţa noastră a fost omisă”. Domnul Rădulescu, care nu a avut mandat de la suceveni să pună judeţul la picioarele lui Liviu Dragnea şi ale lui Gheorghe Nechita, a jucat aproape perfect rolul slugarnicului fără opinie şi fără coloană vertebrală. În faţa superbaronului de la Bucureşti, a baronului de Iaşi şi a aplaudacilor din sală, Alexandru Rădulescu a început să gîngurească astfel: „Sînt de acord cu regionalizarea, şi în baza criteriului competitivităţii să se meargă pe actualele regiuni de dezvoltare. Consider că este mai puţin important unde stabilim reşedinţa, mai puţin importantă denumirea (regiunii – n.a.), e treaba specialiştilor”. Totuşi, pesedistul Rădulescu a avut o răbufnire de orgoliu şi a spus că trebuie discutat despre faptul că există temerea că preşedintele de regiune ar putea să fie subiectiv şi să aloce fonduri consistente doar în capitala regiunii. Domnul Rădulescu a subliniat că temerea există la nivelul populaţiei, pentru ca nu cumva superbaronul PSD, Liviu Dragnea, să aibă impresia că acest lucru îi frămîntă pe cei din conducerea partidului şi a judeţului. Simţindu-se un pic pişcat, domnul Dragnea a tuflit una de-a lui din fundul curţii din ultimul sat al Teleormanului: „Nu înţeleg temerea. Consiliul Regional va decide, preşedintele va pune în practică. Înţeleg temerea, dar nici nu putem înfiinţa regiuni care să fie, de fapt, conduse de nimeni”. Aşadar, PSD-ul lui Alexandru Rădulescu a „vîndut” Suceava, fără să aibă acordul sucevenilor, doar pentru ca pesediştii să nu fie traşi de perciuni de marele Liviu Dragnea. Pentru că aşa vrea PSD-ul, Suceava va fi ultima găină într-o regiune cu capitala la Iaşi, în cadrul unei regionalizări gîndite doar pentru prosperitatea baronilor principalului partid de guvernămînt.

 

Fiţi sociabili!