Alexandru Ovidiu Vintilă: Transparența unui popor de foci

Binecunoscut cititorilor din toată țara pentru poezia sa, Alexandru Ovidiu Vintilă este un poet cu mult har. Recentul volum, pe care am plăcerea de a-l prezenta acum, aduce un nou suflu creației poetice românești, și nu numai.

Se știe că autorul, născut la 26 septembrie 1977, la Suceava, este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași, precum și președintele Societății Scriitorilor Bucovineni. Doctor al USV cu o teză despre Traian Brăileanu, A. O. Vintilă ne-a convins încă de la debut prin modalitatea sa nuanțată de exprimare. Are o bogăție stilistică remarcabilă și acoperă ușor mai multe genuri: poezie, eseu, cronică literară.

Cele 46 de piese care alcătuiesc acest volum sînt rezultatul unor experiențe proprii, precum și al lecturilor sale. După cum arăta în prefață poetul Constantin Abăluță, ”În acest nou volum, Ovidiu Vintilă își cantonează poemele în spațiul sever și ambiguu dintre viața intimă și istorie”. Cu același respect îl comentează Ștefan Bolea în postfață: ”Acestui volum intertextual peste care plutește nimbul discret al acediei i se potrivește sintagma lui Ungaretti: <Moartea se ispășește trăind. Nimic mai adevărat!>”.

Leningrad, poemul liminar, pare a fi o imagine a orașului nordic, oraș ”înecat în votcă și ceață”, în care ”păsări negre/ în zare se zăreau munții/ celălalt țărm/ domeniul interior al inimii, tăcerile noastre/ o lumină fragilă și blîndă/ zgomotul estompat al/ unor lucruri/ de îți vine să urli Doamne/ în frigul adevărat al iernii morții/ printre cuvinte/ ninge cu fulgi mari mde sînge /la Leningrad/ pe Nevski prospekt”.

Toate celelalte poeme compun un florilegiu aparte. Nu pot să nu menționez ”Beirut. Mare nostrum”, în care orașul din Mediterana răsăriteană, mult încercat de istorie, ne apare aievea: ”o tăcere confuză/ în orașul Beirut sufletele morților/ suferințe zace întroienită în pulberea prafului/ mare nostrum/ Mediterana bate la porțile bătrînei cetăți/ ziduri de lumină șerpuiesc mărunt/ ard focuri de culoarea sîngelui”.

Experiența lui Ovidiu îmi amintește de o incursiune a mea acum 10 ani în Liban. Cu ocazia unui congres la Université Saint-Joseph din capitală, am trăit prima experiență a acestui Middle East fascinant. Orașul era încă sub teroarea războiului civil, spațiul era împînzit de tancuri, iar cartierul Hanura oferea tot ce își dorește un turist pasionat de cultură locală.

Aplaudăm cu maximă sinceritate noua apariție a prietenului nostru mai tînăr. Nu pot încheia fără a-i promite ca, după ce totul va reveni la normal, să reușesc să-i traduc pentru Bucovina Literară cîteva poeme în franceză. Sau pentru o revistă francofonă, dornică să propage noua poezie din România.

Gîndul meu bun se îndreaptă spre toți cei care vor ține în mînă acest volum, așteptînd să regăsească în paginile lui liniștea și savoarea pe care numai poezia de calitate o oferă îndrăgostitului de literatură.

Elena-Brândușa Steiciuc

Fiţi sociabili!