Alexandra… şi mai cum!?

Alexandra StanLa dispariţia lui Hendrix, Joplin, Morrison, chiar Cobain ori Winehouse, lumea a devenit mai săracă. La fel, ba chiar mult mai săracă, atunci cînd au plecat Lennon şi Harrison. Cu tot atîta tristeţe s-a lăsat şi atunci cînd Jerry Lee Lewis ori David Bowie, vii şi bine merci, au anunţat că nu mai cîntă. Dar cu ce entuziasm planetar a fost întîmpinată vestea revenirii lor! Vă întreb (iar ăsta e doar punctul de plecare), iar întrebarea nu e deloc retorică: aţi simţit ceva cînd a plecat Dan Spătaru? Sau cînd s-a desfiinţat (în etape succesive, pînă la cea finală) A.S.I.A.!? Reformulînd, cumva altfel totuşi: vi se pare că alde Inna, Bambi (ptiu!, le-am revăzut pe „jartele”, cum numeau golanii soiul ăsta de „domnişoare” cu vreo 40-50 de ani în urmă, ghiciţi unde?, da, aţi ghicit: în emisiunea aia cu trageri Loto, prezentată tot de-o jartea – care, desigur, e şi ea „cîntăreaţă”! -, aceeaşi care a adus-o la TVR şi p-aia-n… aia goală, acu’ vreo lună-două), Cream (nu Clapton/Bruce/Baker, ci tipa!) ori altele, adică toate pănărămile care se dau artiste, lasă vreo urmă pe undeva? Vreun regret că se lasă, eventual mai mare decît ăla că s-au apucat? Pariez că nu sînteţi chiar toţi lămuriţi către ce mă îndrept. Hai să n-o mai lungesc: de zile bune pînă în momentul cînd scriu eu rubrica asta (vineri, 21 iunie), la orice oră din zi şi din noapte, mă întîlnesc la oricare buletin de ştiri cu una bătută de unu’. Pe ea o cheamă Alexandra Stan şi cică e artistă. Pe gură. Pe ăl’ de-a cîrpit-o nu m-am obosit să reţin cum îl cheamă. Un bagabont. Cică i-ar fi cărat sculele şi i-ar fi golit scrumierele unui manelist alb. Cu ani în urmă. Apoi, bagabontu’ cică şi-ar fi făcut studio de înregistrat jartele şi de scos pe piaţă. La produs. Cum, ce? Bani. Din artă. Pe gură. Prilej cu care din bagabont ar fi răsărit compozitoru’. De mare succes printre cocalarii şi jartelele („clubberi”, adică şi ei, şi ele) de pe toate continentele. Astfel au ajuns bunuri de patrimoniu şi bagabontu’, şi Stan. Ea e ca şi dispărută din peisaj. El, ca şi băgat la pîrnaie. Ăştia de „sufere” acu’ pentru mardită şi mardeiaş credeţi că-şi vor aminti măcar cum îi cheamă, peste doi ani?

 

 

Fiţi sociabili!