„Ai văzut că se poate, tovarăşe?”

25 martie 2020 va rămîne în cărţile de istorie locale ca una dintre cele mai triste zile din existenţa Sucevei. Suceava a rămas fără spital din cauza unui coronavirus. Autorităţile centrale au luat decizia de a închide Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” pentru dezinfecţie şi de a-l redeschide doar pentru cazurile de COVID 19.

Mi-a povestit cineva că pe vremea regimului comunist, responsabilul unui restaurant dintr-o comună suceveană a fost mustrat într-o şedinţă de partid. A fost certat de faţă cu colegii săi pentru că în restaurant ar fi fost mizerie, acolo găsindu-se inclusiv purici, care purici plonjau în părul sau în căciulile de miel al clienţilor şi ajungeau la ei acasă unde începeau să ţopăie prin aşternuturi, pe cămaşa de noapte a soţiei şi pe pijamelele copiilor. Nu ştiu dacă într-adevăr aşa stăteau lucrurile sau doar un tovarăş de la centru avea boală pe şeful de restaurant sau vreun alt şef de restaurant era invidios pe el şi a minţit pentru a-l pune pe respectivul într-o postură nedorită. Cert este că omul trebuia ca la viitoarea şedinţă să raporteze că problema a fost rezolvată dacă dorea să-şi păstreze postul. La următoarea întîlnire cu tovarăşii superiori, responsabilul restaurantului s-a ridicat în picioare şi a zis că gata, s-a terminat cu puricii. Tovarăşii l-au felicitat, i-au zis ceva de genul „ai văzut că se poate, tovarăşe”, după care l-au întrebat cum a făcut-o. La care şeful de restaurant a zis: au venit păduchii şi i-au mîncat.

Poate vine la naiba un alt coronavirus mai mare şi la Spitalul Judeţean ca să mănînce coronavirusul existent, după care să plece, pentru ca Suceava să aibă din nou spital. Spital cu de toate şi pentru toate. 

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM şi radiotop.ro

Fiţi sociabili!