Aeroportul Sucevei e la Iaşi sau la Bacău

Citim în presa locală că, de luna viitoare, pe noua pistă a aeroportului de la Salcea pot ateriza avioanele. Aşa şi? Dacă aeroportul nu e funcţional, cu ce ne încălzeşte pe noi că se poate? De fapt, ca să mergem pe firul aceleiaşi gîndiri logice, avioanele puteau şi săptămîna trecută să aterizeze, pot şi astăzi, avioanele într-o anumită stare tehnică au, în general, capacitatea de a ateriza. Or, asta nu înseamnă că vor exista de luna viitoare curse cu destinaţia Suceava, că noi vom beneficia de transportul cu avionul de pe terminalul local. E adevărat că un exerciţiu de imagine e bine venit, iar reprezentanţii Aeroportului „Ştefan cel Mare” îşi doresc şi ei să iasă în presă cu veşti bune, dar uneori băgatul în seamă poate fi cu două tăişuri. O astfel de veste i-ar putea enerva şi mai tare pe potenţialii clienţi. Ce-i drept nici asta nu contează foarte tare, pentru că oricît de tare s-ar enerva, potenţialii clienţi tot ar zbura de la Salcea dacă ar avea posibilitatea. Şi dacă n-o au, zboară de la Iaşi sau de la Bacău. Aceste aeroporturi relativ apropiate de Suceava au contracte cu operatorii de zboruri şi efectuează deja curse pe liniile cele mai frecventate, precum Torino sau Valencia. Va fi cam greu pentru Suceava să găsească noi destinaţii care să justifice înfiinţarea de linii noi. E nevoie de un lobby puternic, de o echipă de negociatori, de o strategie serioasă, dar astfel de chestiuni îmi par din păcate străine. Pînă n-o să vedem bilete puse-n vînzare cu Suceava destinaţie de segment, daţi-mi voie să nu cred pe nimeni care lansează mai mult sau mai puţin motivat diverse date pentru redeschiderea Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava. 

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM. 

Fiţi sociabili!