Adriana David, stilistă

Este stilistă, conduce salonul Adriastyl din Suceava, este trainer şi are apariţii în show-uri vizuale. Adriana David s-a născut pe 3 aprilie 1985, la Frasin, părinţii, Paraschiva şi Constantin Ungurian, fiind antreprenori. La 13 ani visa să facă artă, să picteze, iar peste 13 ani se vede în altă parte. La Bucureşti sau poate în străinătate.

Jupânu’: În urmă cu 13 ani, cînd ai intrat în lumea aceasta, credeai că o să ajungi aici?

Adriana David: În primă fază nu, dar pe măsură ce am văzut că am deschidere și că am de unde să mă informez și să ajung acolo unde îmi doresc… În următorii doi ani am visat că voi ajunge undeva sus și că voi ajuta pe foarte multă lume.

Și unde ești acum?

Antreprenor al unui salon cu o echipă de 12 oameni, cu o locație foarte mare și primitoare. Trainer la academia proprie, în care vin anual zeci de oameni care încearcă să devină buni în această meserie. Trainer național al unui brand în care ajut și educ. Educația națională este ceea ce își poate dori un om în această meserie.

Unde te vezi peste 13 ani?

Ce pot să îmi doresc peste 13 ani este să am, în primul rînd, o academie în București, o academie cu mai mulți traineri la fel de pregătiți şi pasionaţi ca mine. Și poate conceptul salonului pe care l-am dezvoltat, cu echipa pe care am dezvoltat-o, oameni similari echipei pe care mi-o doresc și mi-o construiesc de fiecare dată. Să poată să dezvolte mult mai multe saloane în care clienții să aibă parte de serviciile pe care noi le oferim în momentul acesta.

Cînd aveai 13 ani te gîndeai că vei face ce faci astăzi? Ce visai să fii?

Visam să devin artist, să fac artă, să pictez, să fac ceva legat de frumos, de tot ce înseamnă culoare. Apoi mi-am dorit să devin model, dar n-am mai crescut și am renunțat la idee. Toate s-au izbit de dorința părinților mei de a face contabilitate-finanțe și apoi am decis eu să plec din oraș și să aleg pur și simplu facultatea care nu exista nici în Iași, nici în Suceava, nici în Cluj, și anume management-marketing. Erau împreunate atunci ca și concept. Pur și simplu am ales pentru că am vrut management și am continuat facultatea de cinci ani la București.

S-a întors Adriana acasă cu diploma în buzunar. Ce s-a apucat să facă?

Mi-am manageriat propria afacere. M-a ajutat mult în ridicarea afacerii dezvoltarea mea personală, adică anumite cursuri de management, de administrarea afacerilor.

Cum ai intrat în contact cu această lume cu care te învîrți acum?

Ne-am deschis (ea şi soţul ei – n.r.) un business pentru că aveam un spațiu la parterul unui bloc și ne-am dorit să facem un business din care să iei bani în fiecare seară și să poți să trăiești cît de cît decent. Avînd spațiul nostru, de aici a venit ideea că ar fi bine să ne facem un coafor, așa era pe vremea respectivă, iar eu să devin patroană, adică să nu fac nimic și să am angajați și să încasez bani la finalul zilei. După scurt timp mi-am dat seama că acest lucru nu se poate și că trebuie să urmez un curs, ca să înțeleg ce se întîmplă în lumea asta. Atunci am avut parte de un prim modul, curs la București, unde oamenii care m-au dus acolo m-au sfătuit că este un curs foarte bun și că voi înțelege foarte bine această meserie. Acolo am înțeles de fapt tainele, frumusețea meseriei și cît de mult poți s-o dezvolți, și că, de fapt, nu ești un simplu stilist. Poți să devii mai mult, să cunoști mai mult. Și acolo am prins foarte drag de tot ce fac, iar cu oamenii care am colaborat atunci colaborez și azi. Cu ei am crescut, atît eu cît și compania, și am făcut lucruri mult mai frumoase după.

Cîte cursuri ai făcut pentru tine?

Foarte multe. În primii ani, anual încercam să ies de cîte trei – cinci ori în străinătate, să mă duc la academiile cele mai bune, cele mai renumite: Londra, Roma, tot ce înseamnă țări care au educația foarte bună. Plus că am încercat să ajung la toți lectorii, la toate academiile care sînt mai bune, cunoscute, și știam că predau foarte bine în România, pentru ca eu să înțeleg din ce în ce mai bine meseria, pe toate planurile ei și toate modulele ei: styling, culoare, tunsoare. Și pe măsură ce au trecut anii, acumulînd atît de multe informații, am simțit nevoia să ofer și eu mai departe.

Te oprești din învățat sau trebuie să mergi în continuare, aşa cum se întîmplă în cazul celor care fac medicină?

Întotdeauna am făcut comparația asta la un alt nivel, dar și în meseria noastră trebuie an de an educație, pentru că tehnologia produselor se dezvoltă foarte mult. Trendul se dezvoltă și devine altul de la an la an și atunci, pur și simplu nu trebuie să te oprești niciodată din educație.

Ca să fii stilist e suficient să știi să alegi vopseaua potrivită, să mînuiești un uscător de păr și o foarfecă sau trebuie să ai o viziune mai largă?

Să fii stilist nu înseamnă doar atît. Este un cumul de informație, un cumul de personalitate, în fiecare om care face această meserie trebuie să fie și un bun psiholog. Ca un medic de la urgențe, pentru că sînt doar urgențe. Toți clienții vin cu o problemă. Trebuie să știi multă chimie, pentru că produsele conțin componente chimice. Trebuie să știi culorile, să dezvolți latura artistică și trebuie să ai un spirit de cercetare. În continuu trebuie să cauți să vezi ce fac ceilalți, să te poți apropria. Să vezi unde se duce trendul.

Am înțeles că prezinţi show-uri vizuale prin țară. Ce înseamnă acest lucru?

Educația pe care o ofer și am oferit-o de a lungul anilor în cursuri, în orașe diferite, sînt doar cursuri separate care oferă în două zile informații noi. Show-urile și evenimentele vizuale mari sînt organizate în orașele mari, la București, show-uri la care oamenii vin ca la un spectacol oarecare și-și hrănesc efectiv sufletul, mintea cu acel frumos pe care îl văd. Adică, meseria asta nu este doar să stai în salon sau să te duci din cînd în cînd să faci un curs. Pur și simplu există partea asta artistică cu care ne hrănim noi, mergem la aceste evenimente în care se prezintă modele, modelele fac un spectacol, modelele au culori, prezintă trenduri, au coafuri avangardiste, îndrăznețe, se creează o poveste. Fiecare show are o poveste. Acolo tu te duci ca și spectator și te încarci cu o hrană care te face să te întorci în salon și să-ți dai seama că meseria mea este foarte frumoasă. Una dintre cele mai frumoase din lume.

Cîte ore lucrezi pe zi?

Opt ore pe zi, dar sînt foarte intense. Opt-nouă ore înseamnă fiecare minut, fiecare secundă, ziua e foarte plină de ceea ce fac.

Dar pentru un show vizual cît lucrezi?

Pentru ultimele show-uri pe care le-am avut în București s-a lucrat undeva la trei luni de zile. Eu cu echipa mea, nu singură. Cu colegii mei am lucrat în fiecare zi cîte puțin.

Ca să ajungă cineva la școala (academia) ta ce trebuie să facă, ce aptitudini trebuie să aibă și cît timp durează?

Academia pe care am deschis-o în Suceava funcţionează de opt – nouă ani. Sîntem la a zecea grupă mare. Trebuie să înțelegem că este o meserie complexă, extrem de frumoasă, care îți oferă satisfacție de a dărui frumosul clientului, și mai ales femeii. Ca să faci această meserie trebuie să fii un om creativ, trebuie să înțelegi că trebuie să depui foarte mult efort și că trebuie să ai răbdare, pentru că ajungi într-un timp mai lung la performanță. N-ai cum să termini în trei luni și să fii extraordinar de bun și trebuie să înțelegi că de acolo trebuie să parcurgi un drum foarte lung. Aptitudinile pe care trebuie să le ai nu sînt neapărat stricte. Trebuie să fii un om deștept, un om muncitor, disponibil și să vrei să te dezvolţi.

Cît durează cursul?

Cursul de perfecționare în cadrul școlii durează trei luni, iar apoi work-shopurile care se fac, seminariile de perfecționare, după, sînt de două zile, de trei zile, depinde de modulul pe care îl urmează fiecare.

Este o vorbă: lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Cineva care vine la tine își schimbă părul, îi dă o altă culoare, îi dă o altă formă… Influențează astea comportamentul omului?

Nu știu dacă influenţează comportamentul. Poate starea. Părul este acel ceva pe care-l privești cînd te uiți la o persoană prima dată. Părul, vestimentația și apoi afli cine este. Părul te face mai frumos, mai expresiv, te face mai elegant, dacă vrei să fii mai îndrăzneț. Te scoate în evidență dacă vrei să ieși în evidenţă. Te poate completa, și faptul că arată mai bine și îți îmbunătățește fizionomia te face să te simți mai bine. Deci, devii mai bun. Mai liniștit, mai fericit.

Domnișoarele și doamnele din ziua de astăzi sînt mai pretențioase?

Sînt foarte pretenţioase. În România sînt extraordinar de pretențioase. Pentru că ne place frumosul, ne place să fim în trend. Depinde de stilul fiecăruia, dar da, sînt oameni cărora trebuie să le oferi maximul din meserie, adică nu poţi să-i iei cu jumătăți de măsură, pentru că știu că se poate mai mult. În țările europene clienții sînt mai light, nu sînt atît de cocheți și nu au atît de multe pretenții. Sînt mai naturali.

Un client dacă vine la tine și spune că vrea o anumită coafură, o anumită culoare, îi respectați din prima dorințele sau îi faci și o sugestie?

În general, consilierea unui client se face pe baza unui standard corect, nu neapărat impus de noi, dar un standard care trebuie să îți spună exact cine este clientul, să înțelegi foarte repede ce-și dorește și să poți să-i dai cele mai bune sfaturi, după ce afli cîteva cuvinte despre el sau ce a făcut pînă atunci. În principiu încerci foarte mult să te apropii de dorința clientului, dar în același timp trebuie să-i oferi sugestiile necesare, ca să nu exagereze.

Am început interviul sub semnul lui 13, îl încheiem tot așa. Dacă te întorci la vîrsta de 13 ani, cu mintea de acum și cu ce ai făcut pînă acum, ai vrea din nou să fii artistă sau te-ai mulţumi cu ceea ce faci în prezent?

Mă mulțumeşte foarte mult ceea ce sînt acum. Mi-aș dori să urmez aceeași viață pentru că pașii au fost exacți, mărunți, grei. Nu a fost ușor nici un pas, nici o lună și nici o experiență din viața mea. Am luptat foarte mult ca să poată lumea să înțeleagă că încerc să ofer un alt concept, să am viziunea ca cei din afară, să văd lucrurile altfel. Să dăm importanță, de fapt, acestei meserii de stilist, de trainer. Să nu fim doar niște simple coafeze, cum eram numite. Cînd am pornit acum 13 ani erau puține saloane, nu aveau așa de multe pretenții, am încercat să le ofer, să le dau importanță și să le fac să ceară mai mult. Singurul regret pe care îl am este că… De multe ori poate ne naștem în locul nepotrivit, credem noi. De partea cealaltă, te gîndești că poate asta e misiunea ta, să faci acel frumos în locul în care trăiești. De multe ori sînt întrebată de ce nu mă mut în București sau străinătate… Întotdeauna am fost foarte solidară cu oamenii cu care lucrez. Peste 13 ani mă văd plecată, dar vreau să las ceva aici.

Jupânu’

Fiţi sociabili!