ADN-ul unui stat totalitar

Scandalul „ascultărilor” telefonice mă face să remarc, din nou, ca o metastază, „inamovibilitatea” – a se citi lipsa de răspundere – a unor anonimi judecători de instanţe provinciale. Aceşti mici Dumnezei anonimi, dar suverani, pe care nimeni nu-i ia la întrebări pentru deciziile lor pur subiective ori poate interesate. 

„Instituţiile de stat din România au emis în ultimii cinci ani aproape 110.000 de cereri de interceptări telefonice, dintre care peste 102.000 de cereri au fost aprobate. Pe baza acestora au fost ascultate comunicaţiile a circa 300.000 de români”, anunţă, într-o postare pe internet, profesorul universitar Radu Chiriţă, doctor în Drept Constituţional. „(…) au fost admise 102.729 cereri. Pentru cine nu ştie, pe o cerere, de regulă, figurează mai multe persoane, rar se întîmplă să fie doar unul singur vizat de o cerere. În medie, e vorba de minim trei persoane pe cerere, ceea ce înseamnă că au fost ascultaţi, cu acte în regulă, vreo 300.000 de oameni. Naţie de infractori, ce să faci…”. 61 de instanţe au admis toate cererile.

„Recordul e la Tribunalul Galaţi, care din aproape 3.000 de cereri nu a găsit nici una în neregulă. Un caz special este cel al Tribunalului Suceava, care a respins 39% din cererile formulate, dar are totuşi un număr uriaş de cereri admise, peste 5.700”.

Măi, să fie! Suceava noastră e un tîrg cu totul excepţional: are, se zice, un cartier mai periculos decît Bronxul şi Ferentarii luaţi la un loc (Iţcaniul meu natal), dar şi cele mai multe market-uri la cei mai săraci români! Acum, iată, se distinge şi în topul „urechiştilor” admişi şi refuzaţi! Amuzant pare faptul că o judecătorie dintr-o localitate foarte mică, Săveni, a avut şi ea 259 de dosare în care s-au cerut interceptări telefonice. Dacă ţinem cont de pensionari şi de cei plecaţi la muncă, bănuiesc că la Săveni toţi băştinaşii sînt ascultaţi. O avea Judecătoria Săveni 250 de dosare în cercetare? Posibil, fiindcă se ştie că traficul cu tîzîc şi contrabanda cu coceni goi de păpuşoi sînt înfloritoare în zonă!

Cifrele despre interceptările telefonice dezvăluie ADN-ul unui stat totalitar. Un totalitarism de tip absolut nou, cu faţadă democratică, dar bazat pe şantaj. Rămas „mut” după  asemenea dezvăluire – ipostază, în fond, salvatoare, la cîte microfoane ne înconjoară şi la cîţi „inspectori de scutece” (Mircea Dinescu) ne păzesc! – nu-mi rămîne decît să selectez din excelenta analiză semnată de Lucian Davidescu (riscograma).

„Cifra de aproape 110.000 de mandate de interceptare date între 2010 şi 2015 ar fi într-o ţară normală un cutremur de proporţii. Este enormă după orice grilă. În Statele Unite, în aceeaşi perioadă s-au dat ceva mai mult de 26.000 de mandate, la o populaţie de 15 ori mai mare. Asta înseamnă că dacă eşti român ai o şansă statistică de peste 60 de ori mai mare să fii interceptat (cu mandat) decît dacă eşti american. Sigur, ştim, la noi e plin de hoţi şi corupţi. Dar hai totuşi să comparăm. În SUA sînt trei milioane de oameni în puşcării – 1% din populaţie. În România sînt 30.000 de oameni în puşcării – 0,15% din populaţie. Dacă ar fi să facem un raport între interceptări şi încarcerări, la noi este nevoie să dăm 400 de mandate de interceptare pentru a băga în puşcărie cîţi bagă americanii cu un singur mandat! Dintre cei 30.000 de puşcăriaşi români, majoritatea sînt hoţi, tîlhari, violatori, ucigaşi – jumătate recidivişti. Cînd e vorba de infracţiuni asociate gulerelor albe – corupţie, evaziune etc. – , numărul lor este de doar 755! Mai concret: fapte de corupţie – 147, luare de mită – 18, abuz în serviciu – 65, trafic de influenţă – 61, evaziune fiscală – 383, spălare de bani – 81. Cu toate campaniile anticorupţie şi antievaziune, România nu pare un stat chitit să-şi bage infractorii la puşcărie. Şi atunci rămîne o singură variantă, mult mai odioasă –  şcoala fostei Securităţi: toţi oamenii ăştia rămîn în libertate, dar… şantajabili. Vedem acum cum începe să se deznoade un alt mare scandal, cel al arhivei SIPA. Ăsta a fost un serviciu secret al Ministerului Justiţiei care strîngea date despre magistraţi – ce şpăgi au luat, prin ce paturi s-au vîrît şi tot aşa. Dacă asta se întîmplă în continuare sau nu, vom afla, probabil, peste 50 de ani. La fel şi cu arhiva „doi şi-un sfert” (UM0215), fostul serviciu secret al Ministerului de Interne, care strîngea tot felul de coterii despre politicieni şi poliţişti. Şi la fel cu dosarele de turnători care n-au mai ajuns nici măcar la CNSAS, pentru că legea îi exceptează pe cei care încă toarnă. Odată cu desfiinţarea SIPA şi 0215, povestea oficială a fost că practicile au încetat. Însă este foarte posibil ca ele doar să fi continuat în altă formă. După cîţi bani s-au investit în interceptare – 1 miliard de euro – a devenit clar că ar exista capacitate de ascultare şi stocare în timp real a tuturor convorbirilor telefonice ale fiecăruia dintre noi. OK, de ce să-ţi pese? Eşti om cinstit, n-au ce să-ţi facă! Păi după logica asta, nici totalitarismul comunist n-a fost dăunător dacă erai „om cinstit”, nu? Nu contează dacă ai sau nu ceva de ascuns sau dacă telefonul tău a fost efectiv ascultat! Probabil chiar nu este o miză. Problema este dacă cei pe care îi învesteşti cu încredere şi de la care aştepţi să lucreze în interesul public – primari, parlamentari, guvernanţi, etc. – chiar ajung să îţi reprezinte interesele legitime. Tu poţi să vorbeşti la telefon ce vrei şi poţi să votezi cu cine vrei. Că pe tine nu te ascultă nimeni!”. În toate accepţiunile verbului „a asculta”!

 

 

 

Fiţi sociabili!