Adio, vise de îmbogăţire!

Motto. Se dedică Ralucăi şi lui Arjun.

Ridicată neaşteptat de repede din corzile ringului în care – doar aparent? – La Strada o bumbăcise sever după tragedia de la „Colectiv”, clasa politică băştinaşă se înţelege, pe sub masă, pe căprării mereu schimbătoare, cu gîndul obsesiv la apropiatele alegeri. Şi strînge, astfel, tot mai ferm frîul unui guvern tehnocrat cu durată şi mandat limitate, care nu pare a-şi găsi coerenţa, ritmul, logica, eficienţa.

Între timp – spun statisticile – România rămîne „fruntaşă” mondială la categoria „muncă fără rezultat”: rata de sărăcie relativă a familiilor (proporţia familiilor dintr-o ţară care trăiesc sub pragul considerat a fi nivelul minimal de trai acceptabil) este în ţara noastră de 14,2%. Ea este cea mai mare din ultimii opt ani şi devine alarmantă, prin comparaţie cu media UE (5 puncte procentuale) şi chiar cu procentele sărăciei din alte ţări europene: 3,1 în Ungaria, 6,4 în Polonia, 3,3 în Bulgaria (iar ne-au luat-o înainte vecinii zarzavagii!), 4,3 în Franţa şi Anglia, şi de numai 1,6 în Olanda. Slabă nădejde, aşadar, de trai mai bun.

Iată, însă, că o rază de speranţă, o oportunitate de cîştig ne aduce o ştire venită tocmai din India. Mai ales că o doamnă ministru tehnocrat, ne povăţuia, recent, să ne mulţumim cu un cîştig zilnic de numai cîţiva dolari, ca în multe din ţările asiatice ori africane. În marea ţară amintită, balega de vacă – animalul sacru – are mare căutare, iar comercianţii fac cu greu faţă cererii. Excrementele de bovine – fin măcinate – sînt folosite în cosmetică, în terapie şi chiar la albirea dinţilor. O punguţă (200 gr.) cu balegă uscată se vinde cu 99 rupii (cam 6 lei), iar listele de aşteptare sînt foarte lungi. M-am „ajuns”, am gîndit eu, cam pripit, după cum veţi vedea. Iată un motiv – îmi şoptii eu la început – să-i urez frumoasei mele nepoate (de la o vară) Raluca – recent măritată cu Arjun, un chipeş flăcău avînd nobile origini indiene  – nu doar „casă de piatră”, ci şi… imense cirezi de vite! Poate „punem” – precum mulţi dintre cei care ne-au condus în ultimii 25 de ani – de o bănoasă afacere de familie! Evident că am glumit: însurăţeii au, fiecare, frumoase cariere în SUA, şi nu cred că americanii ar accepta să transforme Central Park în… păşune. De fapt, speranţa mea iniţială într-un bănos biznis bălegos transcontinental mi-a fost iute năruită de realităţile băştinaşe: şeptelul bovin s-a redus la un sfert din cel existent în 1989. Başca faptul că folosirea jinduitei „resurse” la fabricarea tîzîcului, combustibilul săracului, e încă destul de răspîndită în satele săracei noastre Moldove. O „concurenţă” imposibil de ignorat, nu? De unde, deci, balegă de vacă, dacă nu mai avem vaci? E drept, boi avem încă destui… dar ce folos? Ca om din ţara Mioriţei (văzînd trist, cu ochii minţii cum mi se scurg printre degete fişicuri întregi de bancnote verzi) m-am gîndit, în disperare de cauză – iertare – la o şmecherie: ce-ar fi să păcălim piaţa indiană cu excremente măcinate de oaie, etichetate pe pungă ca fiind de vacă? Ar fi, desigur, la fel de ecologice, la o adică. Apoi, ce? Alţi asiatici – chinezii cei inventivi – nu ne oferă nouă pangasius vopsit pe post de somon, etc.? Dar m-am liniştit, observînd că nici măcar lîna cea bună a oiţelor noastre nu are căutare, darmite căcărezele. În plus, ar fi o lipsă de fair-play ce ar dăuna trăiniciei relaţiilor româno-indiene mai vechi ori recente.

Adio, deci, vise de îmbogăţire! Dar şi o dovadă că populara asociere dintre rahat şi norocul de/la bani nu e o axiomă, ci o pură întîmplare! Ar mai fi o plăpîndă idee de afaceri, în contextul încălzirii globale: să cultivăm palmieri. Am împlini astfel visul unui fost ministru al turismului şi am invoca, implicit, numele unui  nou ministru „de verde”, d-na Palmer. Că doar şi în 2016, vom fi, vom rămîne, mă tem, tot „în pom”. Pentru că nu văd cine anume şi cum  ar putea face în România de azi – ca să rămînem în temă – „din balegă, bici”!?

 

Fiţi sociabili!