Adevărul, duşmanul ştirii bune

Demontarea clară a mizerabilei făcături Sky News pune în lumină înţelepciunea şi veşnica actualitate a unor străvechi ziceri. Astfel, aşa-zişii jurnalişti britanici au dovedit că principiul lor de căpătîi este „să nu lăsăm adevărul să strice o ştire atît de bună”. Complicii români ai mincinoşilor insulari, urmăriţi penal pentru trei infracţiuni, vor realiza că „banii n-aduc (musai) fericirea” şi vor înţelege, volens-nolens, un alt (costisitor!) postulat: dacă o persoană ajută un hoţ înainte de a săvîrşi un furt, ea se numeşte complice şi va plăti pentru asta. Dacă o altă persoană ajută un hoţ sau un complice după ce ei au săvîrşit fapta, el se numeşte avocat şi este (bine) plătit pentru asta! Pe de altă parte, Csaba Hunyadi, cel care i-a împrumutat maşina de teren cumnatului său, unul dintre „traficanţii de arme” – dar care a scăpat fără nici o acuzare, deoarece, zice el,  nu fusese pus în temă cu toată tărăşenia – va regreta că nu a ascultat proverbul „nevasta şi maşina nu le dai împrumut!”. În fine, profilul acestor zvoneri şi răspîndaci specifici unui anume fel de a face presă e bine ilustrat de un proverb evreiesc: surdul auzise cum mutul povestea că orbul văzuse cum şchiopul fugea repede-repede.* În august 2016, Fidel Castro a împlinit 90 de ani. Acest copil din flori (rod al iubirii dintre un înstărit fermier, imigrant spaniol, şi servitoarea sa cubaneză, un ambiţios care le mărturisea colegilor săi, în studenţie, că dorinţa sa este să aibă „faimă şi glorie”) confirmă mitul „bastardului” ce se impune: Petru Rareş al nostru e doar un alt exemplu din multele posibile. Replica dată judecătorilor care îl condamnaseră, după eşecul complotului organizat de el în 1953, la 15 ani de închisoare (a făcut doar doi) e premonitorie şi seamănă leit cu cea a prietenului său Ceauşescu: „Condamnaţi-mă! Istoria mă va absolvi!”. Figură de neignorat a istoriei (a adus Planeta în pragul războiului nuclear, dar a creat mişcarea de nealiniere, a supravieţuit celor 600 (!) de atentate, dar şi invaziei militare orchestrate de SUA, iar pe de altă parte a permis, mai nou, liberalizarea economică, a aprobat exodul a 125.000 de cubanezi, i-a primit pe Papa şi pe Barack Obama, şi a reluat, după 54 de ani, relaţiile cu SUA, etc.), Fidel, „El  lider maximo”, rămîne un simbol puternic, ca şi camaradul său de arme, Che Guevara. Pe care se pare, totuşi, că l-a „vîndut” duşmanilor, ca să nu-i pericliteze lui gloria şi poziţia.* Propuneri de vacanţă: biserica lui Eminescu de la Ipoteşti, unica biserică din Europa închinată unui scriitor. Ridicată prin subscripţie publică (între 1929-1939) la iniţiativa lui N. Iorga, ea are o pictură ieşită din comun: sfinţi cu aureole negre şi portretul poetului în mărime naturală. Amănunt: pietrele de rîu necesare au fost aduse cu zeci de care cu boi tocmai din judeţul Suceava, de la Burdujeni.* Aproape 7.000 de suceveni ( din Crucea, Cîrlibaba, Coşna şi Poieni-Solca) nu au medici de familie. Mai ales cei din satele de munte au, astfel, de parcurs, distanţe mari pînă la doctor. O fi el, mersul pe jos, sănătos, dar să nu exagerăm!* Neamţul Christoph Daum, primul antrenor străin al Naţionalei de fotbal, e un optimist: vreau să funcţionăm ca o orchestră! Optimist în privinţa şanselor lui se dovedeşte şi finul cunoscător al fenomenului fotbalistic autohton, Nicolae Manolescu: „Eu cred în Daum. Nu neapărat fiindcă e neamţ. Iohannis m-a lecuit de germanofilie. Dar mi-a plăcut felul cum vede lucrurile şi seriozitatea cu care s-a pus pe treabă. Să dea Dumnezeu ca fotbalul românesc să-şi fi descoperit un Carol!”. Măi, să fie!? Oricum, preşedintele USR are, desigur, umor.* Centenarul verii 2016: un secol de la intrarea României de partea Antantei. Decizie controversată în epocă, război început catastrofal, dar terminat apoteotic, cu Marea Unire. Ardelenii vor păstra însă multă vreme un anume sentiment – perfect justificat, cred eu! – (şi afirmat pînă şi azi, de unele voci transilvane!) al superiorităţii lor în faţa „Miticilor” sudişti, şmecheri şi sperjuri.  În 1921, Alexandru Vaida-Voievod, lider al PNR din Transilvania, scria, cu mîndrie: „Unirea noastră cu România veche nu putea să urmărească scopul ca noi dincolo, cu cultura noastră vest-europeană, să devenim precum cei de aici: un morman de mizerie bucureşteană! Noi, politicienii din Ardeal, ne-am urmat şcolile într-o ţară cu 52 de milioane de oameni, şi nu într-un stat balcanic cu 7 milioane de locuitori”.

 

 

Fiţi sociabili!