Adam şi Eva

O veche fotografie. În alb şi negru, precum viaţa. Un El şi o Ea. Nişte anonimi, desigur. Ori, poate, Adam şi Eva, aşezaţi la o masă, într-o grădină. Care ar putea fi Paradisul. Cel dinainte, ori mai degrabă cel de după păcatul originar, deoarece, odată cu inocenţa, cele două personaje imortalizate pierduseră, prin veşminte, puritatea, protecţia nudităţii edenice. Dar cadrul ar putea reprezenta şi Purgatoriul, adică poarta infernului incipient în care ne trimite, pe fiecare om, finalul oricărei iubiri.

Chenarul îngust al imaginii nu le dezvăluie feţele, sentimentele. Însă trupul este mai sincer, mai neînvăţat să disimuleze, să mintă, decât ne sînt chipurile, cuvintele… Cei doi se priveau, bănuiesc, în acele clipe trecătoare, nedatate, devenite eterne prin declicul aparatului fotografic. Bărbatul îşi întorsese scaunul spre cel al femeii. Care şi-a rotit doar, cu eleganţă specifică, trupul frumos, tînăr, spre acesta. Cochetărie feminină? Prudenţă? Mîndrie? Sau, dimpotrivă, nerăbdare, frison, dorinţă? Genunchii celor doi s-au căutat, discret şi se ating strîns, intim. O fi preludiul contopirii visate? Ori, din contra, sărutul de rămas bun? Numai cei doi ştiu, şi e firesc să fie, să rămînă aşa. Gambele strîns alăturate ale femeii îi trădează tensiunea, încordarea, implicarea. Bucuria iubirii împlinite, ori amînare, teamă de „gura lumii mereu slobodă”? Nu vom şti niciodată. Eu prefer să-mi imaginez în implicarea, atingerea femeii, bucuria şi nu frica, nădejdea, încrederea şi nu temerea de a nu fi – implacabil!? – abandonată, uitată. Palma bărbatului (iarăşi, mă întreb: ezitantă, încă timidă, sau poate deja resemnată, retractilă, căutînd fuga, evadarea, uitarea mîngîierilor acum refuzate?) adastă, cuminte, inofensivă, pe propriul său genunchi.

Cred că de aici încolo, orice interpretare, citire a acestei imagini mi se pare permisă, validă, posibilă, fertilă. Un singur adevăr este evident: e vorba aici de Dragoste, cu majuscule! Cea minunată, vitală, inefabilă, dar şi amnezică, nedreaptă, trădătoare. Adică, despre memorie şi uitare, despre credinţă şi infidelitate, despre dorinţă şi (ne)împlinire. Ori despre Rai şi Iad, îngemănate adesea în cuprinsul, în durata, fragilă, a fiecărei iubiri omeneşti. Ei bine, despre toate acestea am încercat să vă povestesc, după priceperea mea, în cuprinsul acestei cărţi.

 

P.S. Imaginea şi textul ilustrează ultima copertă a noii cărţi a subsemnatului, „Dicţionar Amoros”, care va apărea în curînd.

 „Dicţionar Amoros”

 

Fiţi sociabili!