Ada Milea, mereu ea însăşi

Ada MileaDe data asta chiar întrerup serialul despre Jack Bruce, fiindcă, manierat cum era, cu siguranţă că i-ar fi cedat de bunăvoie locul Adei Milea, nu pe considerentul că ar fi vreo „doamnă a cîntecului românesc”, ci fiindcă marii Artişti ştiu să se aprecieze între ei. De altfel, reiterez acum o idee, de fapt o fixaţie a mea: în muzica românească există doar 3 (trei) nume care contează, care au valoare de nivel planetar, care dacă n-ar fi avut ghinionul (spre norocul nostru!) de a se naşte în România, ar fi fost celebre. Aceste nume sînt Nightlosers, Alexandru Andrieş şi Ada Milea. Aşa am scris eu în lucrarea „Pop – Culture of the 20th Century”, acum 7 ani, iar chestia rămîne şi acum valabilă. Ultimul dintre cei nominalizaţi acolo şi care a putut vedea scris (şi care la rîndul său mi-a scris ceva pe contrapagină) este chiar Ada, cu care am fost fericit să mă revăd după doi ani şi jumătate. Ultima dată ne întîlniserăm la Sighişoara, pe 23 februarie 2012, la, desigur, concertul lui Johnny Winter, odihnească-se în pace, că şi el ne-a părăsit tot în acest nenorocit 2014. Ada a cîntat vineri, 5 decembrie, la Centrul Vechi. Dacă memoria nu mă păcăleşte, prima ei apariţie la Suceava a fost cu ani în urmă, la Club Sixties, invitată de Radio Top. Acum, lucrul naibii, Emil Orban a readus-o fix… în ziua în care Radio Top implinea 23 de ani de viaţă. De aici, şi atmosfera puţin mai entuziastă decît şi-ar fi dorit-o chiar ea. Şi chiar dacă unii dintre noi au deranjat-o puţin, în medie a fost… foarte bine! Fiindcă Ada, această bijuterie de Om, de Muzician şi de Actor, ne-a încîntat realmente pe toţi, iar la urmă de tot, după autografe şi selfie-uri, ne-a cîntat, mie şi lui Marcel Platon (mulţi, mulţi ani, Marcel, de ziua noastră!) nişte minunăţii de piese, de sufletul lui Alifantis şi al lui Dan Andrei Aldea. Pentru toţi ceilalţi, în cele două ore şi mai bine de recital, a cîntat tot: şi „Colindele Horror”, şi „Andreea”, şi „Mai mult darnic decît harnic”, şi… tot ce şi-a dorit probabil fiecare dintre cei prezenţi. Ada Milea este mereu ea însăşi, adică de fiecare dată parcă şi mai bună. A fost, cred, a opta oară că am văzut-o în spectacol. Şi abia aştept să vină şi a noua.

 

Fiţi sociabili!