Un om orientat și deschis la dialog

M-am întîlnit cu domnul Rafila și personal am o părere bună despre el. Este epidemiolog, este un profesionist și este profesor universitar pe bune. Nu degeaba a fost cooptat de Organizația Mondială a Sănătății. Alexandru Rafila este un intelectual de marcă și care sînt sigur că va lua niște măsuri bune în condițiile în care valul cinci al pandemiei ne amenință. Eu vorbesc despre pandemie, pentru că asta e pe primul loc. Și, în general, în sistemul de sănătate, trebuie să lași puțin omul să vezi ce face. Domnul Rafila a fost numit ministru de cîteva săptămîni și îndată e Crăciunul. La sfîrșitul lunii ianuarie, februarie, putem să vedem ceva rezultate. Am avut o întîlnire anul trecut cu domnul Rafila prin Colegiul Medicilor, cînd a venit la Suceava și l-am văzut că e un om orientat și deschis la dialog. Mie personal mi-a plăcut”. Dr. Sorin Hîncu, președintele Colegiului Medicilor Suceava.