Suceveni testați degeaba

Am participat la Sofia, în Bulgaria, la o mobilitate a Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, al cărei președinte este Vasile Gafiuc, un partener de-al meu de gînduri, fapte și acțiuni. Practic, în calitate de voluntar am fost invitat la o întîlnire transnațională Erasmus care a avut loc pe 26 și 27 mai, cu o zi în plus înainte și o zi după pentru deplasare. Distanța exactă dintre centrul Sucevei și centrul Sofiei este de 823 de kilometri, prin vama Giurgiu-Ruse. La dus am făcut 14 ore, iar la întors 15 ore, cu opriri. Am fost nouă oameni și ne-am deplasat că două SUV-uri. La dus, cei care nu se vaccinaseră și-au făcut testul RT-PCR. În Bulgaria ne-am văzut de program și înainte de a ne întoarce ne-am făcut teste la o clinică din Sofia. Numai că în momentul în care am ajuns la graniță am aflat că Bulgaria nu mai era pe lista roșie sau galbenă. Așa că nu ne-a mai întrebat nimeni de teste. La Sofia a fost o dezbatere care a avut ca temă principală programul de sprijinire a femeilor migrante și le-am făcut portrete tuturor participanților. E interesant că acest gen de proiecte de mobilitate există. E un semnal pozitiv care demonstrează că și prin această direcție pandemia va fi învinsă. Mobilitățile se realizează în condițiile în care sînt impuse criteriile de vaccinare, de testare, ș.a.m.d. Săptămîna viitoare, doi voluntari de la Institutul Bucovina pleacă la Zaragoza – Spania. Mai există în perspectivă întîlniri la Patras – Grecia, în Anglia și în Polonia. În iulie ori în septembrie va fi o reuniune europeană la Suceava”. Mihai Pînzaru-PIM, unul dintre voluntarii cu state vechi de la Institutul Bucovina.