„Este trist că nici o universitate din România nu mai este în Top 1000 Shanghai. E trist și pentru noi ca universitari, e trist cred că și pentru România, dar trebuie privit cu atenție. Top 1000 Shanghai este un top care a influențat politicile în multe țări. Franța și Germania au avut programe speciale tocmai pentru a îmbunătăți pozițiile lor. Top 1000 Shanghai este un top care ține de structura unei țări. Am încercat să fac punctajele universităților din România, să fac anumite estimări, și să compar după aia cum este posibil ca o universitate din Etiopia să fie în top și ca nici o universitate din România să nu fie. Nu putem să ne comparăm cu Ungaria, sigur, pentru că la ei tradiția este mult mai mare, avînd universități cu sute de ani înaintea noastră. Totuși, au și ei o dificultate, aceea că jumătate din producția lor științifică nu se regăsește în universități, ci în institute. Și ei au trecut prin perioada comunistă cînd era institut de cercetare, cînd era un institut al Academiei. Și-atunci, nu găsești Ungaria în topuri. Și la noi se întîmplă lucrul ăsta. Să spunem că noi avem 12.000 de articole publicate în revistele de specialitate dintr-o anumită bază de date și care ar contribui într-o anumită parte a topului, dar aproape jumătate țin de institute. Însă, ăsta-i doar un indicator.
Noi avem doi laureați Nobel în România care punctează în vreun fel în top, din care unul decedat, George Emil Palade, care a absolvit Facultatea de Medicină a Universității din București și, probabil, contribuie cu un 0,01%. Și mai este doamna Hertha Müller, care a absolvit Universitatea de Vest din Timișoara. Și cu asta s-a încheiat cu laureații Nobel în România. Cînd mergi în Ungaria, în Polonia, sînt totuși cîțiva laureați Nobel, care nu numai că au absolvit acolo, dar poate au și lucrat acolo în perioada cînd au obținut premiile. Ăsta-i un alt indicator. La noi nici un laureat Nobel nu a obținut premiul cînd activa în România, chiar dacă poate că în cazul lui Palade o mare parte din activitate a fost în România. Însă, el a obținut premiul în Statele Unite. Am încheiat cu doi indicatori și nici nu cred că speră cineva acum că alocînd 0,2% din Produsul Intern Brut pentru cercetare o să obții vreun premiu Nobel în România. Mergem mai departe. Sînt cercetători foarte bine citați cu lucrări de specialitate. În lista cu 6.000 – 7.000 de cercetători din lume, primii unu la mie, noi avem unul singur, care era, de fapt, de 20 de ani pensionar. Universitatea <Babeș – Bolyai> se laudă cu niște rezultate. UBB era singura care puncta la capitolul citări, dar cu un profesor pe care-l scosese la pensie în urmă cu 20 de ani, domnul Ioan Pop, un matematician cu matematică aplicată. Dumnealui avea 40.000 de citări, foarte multe, și se adunau în ultimii ani, că asta era important. La acest indicator, Ungaria și Polonia au mulți cercetători citați. Africa nu are, ca să vin și la comparațiile astea. Aici s-ar putea lucra și cu bugetul pe care-l avem.
Nu mai spun cu bugetul pe care ar fi trebuit să-l avem. Am putea să progresăm. Însă, și aici e un lucru. Foarte puțini cercetători, adică oamenii care-și dedică 100% din timp cercetării sînt în universități. Majoritatea sînt în institutele de cercetare. Vedem în Ungaria, vedem în Polonia, un exemplu în care institutele de cercetare sînt în universități, adică sînt institute de cercetare finanțate separat în universități. Noi nu am avut modelul ăsta. Încercăm cumva, cu banii pe care-i primim pentru studenți, care au și o componentă de cercetare, să angajăm cercetători și să realizăm proiecte comune, astfel încît punctajul să vină pe universitate, și chiar la un moment dat să integrăm o parte din studiul de cercetare în universitate. Aici contribuie cel mai mult. Este o decizie care ar fi trebuit luată de mult la nivel de stat, în care institutele de cercetare, cel puțin cele bune, să fie afiliate universităților. Aici este un potențial.
Apoi, pentru topul Shanghai sînt articolele <Nature> și <Science>. Aici, România are 42 de articole în ultimii cinci ani luați în calcul. Serbia are numai 20. Din punctul ăsta de vedere stăm mai bine, dar sîntem și ca populație dublu față de ei. Și-aici articolele sînt distribuite jumătate la institute și academii și, astfel, nu contribuie la topul Shanghai, și jumătate la universități. Noi, universitatea din Suceava, avem două articole, Universitatea de Medicină și Farmacie <Carol Davila> din București are vreo șase, Universitatea <Babeș – Bolyai> cinci, Universitatea București are două ca și noi… Noi stăm bine, sîntem o universitate medie și se ia numărul absolut. Dacă s-ar împărți la numărul de cadre am sta cel mai bine. Aici s-ar mai putea puncta. Adevărul este că foarte multe articole sînt în rețele, adică sînt cîte 100 de autori din diverse țări și trebuie să ne integrăm mai bine pe plan internațional. Se dă un 10% ca autor și un 50% ca autor principal.
Am ajuns la locul unde putem contribui la punctaj, respectiv articole științifice în baza internațională de date. Acolo se ia doar din ultimul an și noi cred că avem undeva la 12.000 de articole în România. Ungaria are 20.000. Aici e cumva trist pentru noi, fiindcă nu mai este trecutul. Nu avem nici o scuză că noi avem 12.000 și Ungaria 20.000. Numai că și societatea trebuie să înțeleagă faptul că nu e în regulă ca tu să spui că pentru cercetare vei aloca 1% din PIB în următorii ani și ca în fiecare an să vii cu un program de guvernare prin care aloci 0,2% din PIB. Media la nivel european este de 2%. Ungaria are 2%. Dacă nu investești, nici nu ai rezultate. Ca idee, indiferent cît investește statul, noi, ca profesori universitari, trebuie să fim conștienți că nu sîntem profesori de preuniversitar, adică nu doar predăm, ci facem și cercetare. Cercetarea trebuie reflectată în articole și nu ai o scuză să nu ai nici măcar un articol pe cadru didactic. Noi avem 24.000 de cadre didactice și 12.000 de articole, cu tot cu institutele de cercetare. Probabil că vreo 8.000 sînt în universități, deci o treime.
După publicarea ultimului Top 1000 Shanghai s-a propus să se unească Universitatea <Babeș – Bolyai> cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj. Am calculat că împreună vor ajunge pe la 2.000 de articole. Serbia are 1.200 la o universitate. Așadar, se schimbă calitatea educației unindu-se cele două universități? Nu. Însă, am avea o universitate de top. Este importantă poate și pentru vizibilitate, și pentru recunoașterea cercetării științifice să avem universități acolo, în Top 1000 Shanghai, dar aș vrea să fie clar că studentul nu simte mare lucru”. Profesorul universitar doctor inginer Mihai Dimian, prorector al Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava.
