În contextul Jocurilor Olimpice 2024, redactorul șef de la Monitorul de Suceava, Tiberiu Avram, a vorbit la Radio Top despre momentele olimpice ce i-au rămas întipărite în minte de-a lungul anilor, despre faptul că nu se mai acordă aceeași atenție sportului ca în urmă cu mulți ani și despre influența pe care o pot avea transmisiunile sportive televizate asupra copiilor:
”Nu o să spun Nadia Comăneci, pentru că aveam 7 ani atunci, în 1976. Cred că alea de la Los Angeles, cînd am luat 20 de medalii de aur, 53 în total. Bun, dar atunci, din țările comuniste, am fost doar noi, China și Iugoslavia. Los Angeles 1984. Cînd au boicotat URSS-ul și n-au participat. Ce însemna să nu participe URSS-ul?! Adică, mă rog, Rusia și fostele țări din URSS, plus celelalte țări comuniste, că Ungaria nu a participat, Cehoslovacia nu a participat… Mie îmi era dor de emoțiile pe care le aveam atunci cînd eram mai tinerel, emoțiile pe care le aveam atunci cînd intrau sportivii români. Erau emoții din alea – să luăm o medalie, să luptăm pentru o medalie… ca la orice sport. Acum, la sporturi din astea, gen gimnastică, unde dominam lumea… țin minte, la Seul, podiumul acela cu trei românce, a fost apoi cu nurofenul Andreei Răducan, au suspendat-o, la Atena parcă… Îmi era dor de momentele alea. Am avut și acum, am avut la canotaj, la înot cu David Popovici… (declarația a fost făcută pe 7 august – n.r.) Mi-au rămas în minte cursele alea de 3.000 de metri sau 1.500 de metri, cu Gabriela Szabo, Doina Melinte, Maricica Puica, Violeta Beclea-Szekely… Eram la gimnastică, canotaj, atletism fete, box, haltere, scrimă, eram la multe sporturi. Asta este reflecția investițiilor și grijii pe care o poartă/pe care au purtat-o politicienii de-a lungul anilor.
(Sînt localități unde e infrastructură sportivă destul de bună), s-au făcut în special multe săli de sport. S-au făcut terenuri, dar sînt copii în mediul rural foarte talentați pe care nu îi vede nimeni. În vremea lui Ceaușescu erau niște chestii bune, cum a venit Revoluția, gata, am șters tot. Era <Daciada>, unde era sportul de masă. Veneau, țin minte, la Humor, de două ori pe an cred, și erau toate sporturile. Veneau din Gura Humorului și din toate localitățile învecinate. Erau împărțite pe județe din diverse zone. Și veneau antrenori și se uitau, ocheau pe unul, altul, luau… Cei de la canotaj făceau, dar am înțeles că și acum fac. Mă întreba cineva chiar zilele trecute de ce foarte mulți canotori vin din Suceava. Nu am putut să-i spun, că nu e neapărat o tradiție, dar știu că veneau în școli și am înțeles că vin și acum, veneau prin clasa a V-a niște antrenori și ne ridicau pe toți în picioare, ne puneau să întindem mîinile și vedeau care ar avea potențial fizic, o alură fizică adecvată canotajului. După aceea îi lua, selecta, măsura și vorbeau cu părinții. Nu se mai fac trierile astea în masă.
(Pe de alta parte, sînt multe competiții sportive organizate în județul Suceava la nivel de copii și juniori). Pot spune că e aceeași poveste care se repetă la dimensiuni mai mari sau mai mici. Țin minte că făcusem un interviu cu Dorin Goian și l-am întrebat de ce nu a fost la loturile de juniori, că el nu a fost. Mi-a povestit că fusese la un moment dat la Piatra Neamț, cum se reunește lotul lărgit, și cum a ajuns acolo prima dată l-au întrebat ce-s părinții, nu ce poate să joace, cîte kilograme, ce îi place, nu. Asta era după 1990. Din păcate, în multe locuri, se mențin criteriile astea… ce-s părinții? Și copiii mai necăjiți, care nu au bani poate nici de echipamente… E o problemă și de antrenorat, antrenori care, să zicem, să fie plătiți bine, ca să nu-i intereseze aspectul ăsta. Într-adevăr, dacă n-ai antrenori buni care să umble…
La Olimpiadă mă uit aproape non-stop. Toate transmisiile astea tv te motivează, mai vezi ceva. Copiii care se uită poate descoperă un sport. Nu știu, tir cu arcul. Uite, avem din Rădăuți fata care a ajuns în optimi (Mădălina Amăistroaie – n.r.) și a pierdut cu locul II mondial, și a jucat foarte bine. Uitîndu-te la atîtea sporturi poate îți dai seama că îți place ceva, ceva ce n-ai mai văzut, pentru că la Olimpiadă sînt multe sporturi pe care nu le vedem în mod constant la televizor”.
