În Istanbul, fără rulmenți
„Am ținut foarte mult să văd Istanbulul, despre care am auzit o grămadă de legende. Evident, nu m-am mai dus cu pînză de bonfaier și cu rulmenți (rîde), așa cum se făcea în anii ’90, cînd Turcia nu era atît de dezvoltată și o ducea destul de greu. Pentru noi, atunci, era un mare business să mergem acolo să lăsăm rulmenți și să venim cu tricouri și covoare. Am mers cu un grup din Suceava și am ținut neapărat să văd Istanbulul cu un ghid pe care eu îl iubesc la nebunie și care, de fapt, a fost modelul meu în a deveni ghid de turism. George Vasiliu este numele lui, a fost președintele Federației Ghizilor din România la un moment dat, bătîndu-se destul de serios cu autoritățile ca să pună un pic de ordine în activitatea asta. Nu a reușit, bineînțeles, pentru că legea turismului s-a lucrat de vreo patru-cinci ori pînă a căpătat forma pe care o are acum.
Un oraș din Suceava pînă la Fălticeni
Istanbulul este uluitor. Sînt 20 de milioane de oameni acolo, în oraș, în creștere. Am trecut și pe lîngă casa lui Recep Tayyip Erdogan, frumos, păzită cu elicoptere, în partea asiatică a Instanbulului. Una din casele lui, are mai multe. Erdogan a făcut o moschee în partea asiatică, mărișoară, așa, are 65.000 de locuri, mai mare decît Stadionul Național. Despre tot ce vorbesc este ori cinci, ori șase. Am văzut autogara din Istanbul, cred că erau 300 de autocare acolo, pe patru niveluri. Arată… zici ca este muzeu de artă. Arată incredibil de bine. Am intrat, pentru că am venit cu autocarul, ne-am oprit în Plovdiv, care este un orășel minunat din Bulgaria, cu o istorie foarte veche, în centru este un for roman, undeva pe-un deal este un amfiteatru roman, are o istorie destul de veche și este frumos tot orașul. Bine organizat, pus la punct, curat. După Plovdiv, ne-am dus în Istanbul, intrînd cu autocarul prin partea nouă a orașului, trecînd printre zgîrie-nori, nu unul-doi, pentru că Istanbulul are patru sute și ceva de kilometri pătrați… Imaginați-vă un oraș din Suceava pînă la Fălticeni. Este imens. Nu ai cum să-l cuprinzi. Dar este incredibil cît de frumos l-au construit și cît de bine, cu spații largi, cu parcări, cu tot ce trebuie. Au făcut linie metropolitană de autobuz.
Made in Turkey
Ei totul produc acolo, în Turcia. Nu au brand-uri, nu ai să vezi Adidas, Nike… vezi Adibas, Nime și altele. Au o firmă, de exemplu, Mavi, care face de toate (tricouri, blugi), cu o calitate extrem de bună la un preț rezonabil. Fac mașini, tot ce le trebuie fac acolo. Turism fac cu nemiluita, deși de la 1 ianuarie 2024 s-au scumpit foarte mult taxele de intrări în muzee, de fapt, am senzația că e o politică la nivel mondial pentru a proteja aceste obiective turistice. Pentru că un aflux mare de oameni, la un moment dat, duce la deteriorare și la cheltuieli enorme de întreținere. Atunci, limitînd puțin accesul și făcînd și niște bani, e oarecum normal.
Mai occidental ca orașele occidentale
În Turcia, grupurile mai mari de patru persoane sînt obligate să aibă ghid local. Agenția turcească cu care am lucrat avea un ghid pe care George l-a vrut neapărat, Hassan pe numele lui. Ceea ce este interesant la Hassan – este singurul vorbitor de limbă persană veche din Istanbul. George are flamura lui de ghid, Lupul Dacic, și i-a dat-o lui Hassan, care însoțea grupul. Vă dați seama, era Hassan, care era vorbitor de persană, cu Lupul Dacic prin Istanbul (rîde). De altfel, omul ăla a făcut aproape imposibilul acolo. Autocarul nostru l-am lăsat într-o parcare și am luat un autocar turcesc, în fiecare zi, am făcut croaziere, iar Hassan a stat cu noi în toată perioada în care am umblat prin Istanbul. Am văzut orașul și noaptea, și ziua, am văzut și Cornul de Aur, am văzut și Moscheea Albastră, am văzut și Hagia Sofia, și bazarul, evident. Bazarul nu neapărat pentru comerț, pentru că e scump acolo. Dar este incredibil. Și din punct de vedere arhitectonic, și găsești toate stilurile pe care ți le imaginezi. Instanbulul, din ce am simțit eu acum, este, poate, mai occidental decît multe orașe occidentale.
Casa părăsită în care a trăit Dimitrie Cantemir
Bun, am zis că fac ”greșeala” că produc totul acolo. Tot ce vrei este turcesc, dar de bună calitate. O a doua ”greșeală” pe care o fac ei, nu dau ajutoare sociale. Prin urmare, indiferent că ești sirian sau orice altă naționalitate, refugiat, muncești. Greșeala este clar între ghilimele. Muncești acolo, nu ai nici o altă variantă. Este de muncă cît vrei, orice. Dar trebuie să-ți cîștigi traiul și cu banii ăia să își duci viața, poți face lucrul acesta decent. Există mîncare pe stradă foarte de bună, la prețuri mici, pînă la restaurante de lux unde ”riști” 100 de euro pe fel. Am găsit multe lucruri comune cu bucătăria românească. De fapt, turcii au, cumva, o istorie comună cu partea asta de Europă. Am fost și la casa în care a locuit Dimitrie Cantemir. Este o efigie, este o placă pe un zid al casei și scrie (cui a aparținut – n.r.). Este o casă părăsită, dar am văzut locul marcat foarte frumos. Ei marchează locurile de genul acesta. Au statui nu numai pentru personalitățile lor, ci și pentru personalități care reprezintă ceva pentru lumea asta. Foarte OK din punctul ăsta de vedere.
Singurul McDonald`s alb-negru din lume
E mai ieftin decît în România. Nu știu chiriile acolo, bănuiesc că în zonele rezidențiale sînt mai mari și în partea asiatică, sigur, pentru că acolo nu sînt zgîrie-nori, sînt numai case. Dar în niște blocuri normale, într-un cartier normal, cred că te descurci cu o chirie. Ei nu au foarte multe proprietăți. Taxiul este mai ieftin decît în Suceava. Am trecut pe lângă Beșiktaș și pe lîngă Galatasaray. Aici am o poveste. McDonald`s are culorile galben și roșu, culorile echipei Galatasaray. Eh, McDonald`s a făcut lîngă stadionul Beșiktaș un punct de lucru. Și i-au fost sparte geamurile, în fiecare seară, susținătorii echipei Beșiktaș. Pînă cînd s-a făcut singurul McDonald`s din lume în culorile alb-negru (rîde).
La o cafea cu vedetele din telenovele
Am făcut cunoștință cu civilizația lor care, repet, nu-i chiar ca-n telenovele. Apropo de asta, în cartierul unde se filmează acele telenovele turcești poți să te duci să stai la un rînd, te înscrii cu adresa de e-mail și te poți întîlni cu artiștii, după ce ies de la filmări. Costă totul, de la autograful pe care-l dau, pînă la cafeaua pe care o bei cu ei. Poți, dacă vrei, să-i inviți și la masă, contra unui onorariu plus plata mesei. Nu am văzut, doar ni s-a spus această poveste. Au două poduri peste Bosfor. Acum au făcut și două tuneluri. 1500-1600 de metri lungime, podurile. Fără stîlpi de susținere în mijloc, sînt niște monumente arhitecturale. Se circulă foarte bine pe ele. Transportul în comun, foarte bine pus la punct și ieftin. Am mers cu tramvaiul. Intri în stație ca la metrou, îți trebuie card pe care îl încarci cu o sumă. Un drum este 50 de cenți, indiferent de distanță.
Totul se negociază
Totul se negociază, acolo există o bursă a mărfurilor, care se întîmplă lunea dimineață. Adică, se întîlnesc pielarii și spun <Nu dăm sub prețul ăsta!>. Și toată lumea vinde la prețul minimal stabilit. Apropo de business, mi s-a crăpat valiza și a trebuit să-mi cumpăr alta. Am intrat într-un magazin unde erau sute de valize. A apărut un puștiulică de 11 ani, care a început să sară pe valize, să le arunce, să îmi arate cît îs de bune, să îmi lase la preț… lua el decizii, acolo, pe loc. Mi-a dat o bucată de rahat, un ceai… Atunci am realizat că acel copil s-a născut în magazinul ăla, taică-su probabil și el s-a născut în magazinul ăla, bunicul lui la fel… Ei duc genul acesta de business de familie la nesfîrșit. Și trăiesc cu conștiința asta că nu-și vor trimite copilul la facultate, nu-l vor face avocat, doctor, aviator… Acesta este un alt lucru care lipsește aici. OK, faci ditamai pensiunea, o utilezi, îi faci piscină și copilul se face doctor, se face avocat… Bun, cui lași toate alea?! Pentru ce muncești?! Și la greci am văzut, dar mai ales la turci, această poveste că de zeci de ani, de sute de ani poate, aceeași familie face același business la nesfîrșit.
Nu a fost foarte scumpă o excursie de genul acesta. Excursia în sine – transport, cazări, mic dejun, șase nopți de cazare – a costat 350 de euro (patru nopți în Turcia, două în Bulgaria) plus transportul. În jur de 1400 în total. Mai ieftin decît o tabără la Rîșnov. Sau mai ieftin decît un sejur în Bucovina sau oriunde în România”. Boby Stroe, ghid turistic.