Your browser does not support the audio tag. https://live.radiotop.ro/radio/8000/radio.mp3?1605648477
Acasă Actualitate Necesitatea speranței

Necesitatea speranței

La Biserica <Sf. Andrei> din Burdujeni, la slujba de Înviere era mai multă lume decît în anii normali. Era lume și înăuntru și afară. A fost blocată toată strada pînă sus la giratoriul care duce spre Salcea și la giratoriul din zona Orizont. Am văzut la biserică foarte mulți tineri. Am fost puțin și în Vinerea Mare cînd s-a cîntat Prohodul și am văzut oameni, mai ales tineri, care nu cred că în mod curent veneau la biserică. Cred că perioada aceasta de un an și aproape două luni de pandemie a creat o necesitate: necesitatea speranței. Ne place sau nu, Iluminismul, vorbim de sfîrșitul secolului XVII, mai ales XVIII, bineînțeles XIX și începutul lui XX, nu a adus decît foarte multă dezvoltare tehnologică. Noi înșine facem de toate în toate cazurile. Am făcut orașe foarte mari, am schimbat cursuri de apă, ș.a.m.d. Dacă-n prima fază am zis că Dumnezeu a murit, ei bine, în faza a doua am zis că nu mai avem nevoie de nimic, pentru că noi putem face orice. S-a demonstrat, însă, că orașele nu fac altceva decît să însingureze. Celebra ospitalitate se manifestă la țară, nu la oraș. La oraș ies pe balcon și dau cu ochii de vecin, ies din scara blocului dau cu ochii de vecini, aud cum vecinul face în casă trei găuri sau cum trage apa la toaletă. Și-atunci mă însingurez, pentru că am nevoie de liniște. Ei bine, însingurîndu-mă zilnic, n-am nevoie de musafiri. Toate acestea, cumulate, au dus la o eliminare a speranței, fiindcă speranța întotdeauna în vremurile normale a stat în bunăstarea materială. Or, odată cu această boală care ne-a obligat să rămînem în locuințe, am constatat că toată speranța noastră materială se dărîmă: nu mai pot ajunge la serviciu în mod curent, nu mai pot face cumpărăturile pe care le făceam, din motive financiare, cu șomaj tehnic sau fără șomaj tehnic, nu mai pot construi… Și-atunci, atenția s-a îndreptat în altă zonă. Or, biserica, vrem nu vrem, rămîne o speranță. Este o speranță de altfel. Paradoxal, creștinismul este cel care a dus la democrația modernă. Este singura religie a speranței, a credinței. Celelalte religii, că vorbim de iudaism sau de islam, vorbim de religii mari, se înțelege, au un set de reguli foarte clar, cu legi: legea talmudică într-un caz și Sharia în celălalt caz. Creștinismul nu are astfel de legi. Concluzionînd: cred că nevoia de speranță a atras mai multă lume la biserică”. (Foto: Parohia Sf. Andrei). Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu.

Exit mobile version