Your browser does not support the audio tag. https://live.radiotop.ro/radio/8000/radio.mp3?1605648477
Acasă Actualitate Festivalul de Artă Mieldievală

Festivalul de Artă Mieldievală

Festivalul de Artă Medievală a adus la Suceava sute de domnițe și cavaleri, cai, oameni pe catalige și multe flăcări. Flăcări asemănătoare cu cele pe care le scoteau pe nas nu cu multă vreme în urmă liderii de la Suceava ai PSD și ai PNL. Însă, de o vreme, cele două formațiuni politice rivale s-au potolit și nu-și mai trimit săgeți reciproc decît rareori. Social-democrații sînt ca niște mielușei în ședințele Consiliului Județean conduse de președinte PNL al CJ, Gheorghe Flutur. În general social-democrații se comportă ca niște mielușei, nederanjîndu-l pe domnul Flutur nici măcar cu o întrebare stînjenitoare și nereproșîndu-i nimic. Dacă ar fi fost în opoziție și nu doar ar fi făcut o oarecare opoziție în coaliția din care face parte, PSD ar fi întrebat în gura mare și ce-i cu lucrările drumul județean Dolhasca – Suceava – Dărmănești, și ce se mai aude cu lucrările de refacere a Palatului Administrativ, și cum s-a organizat concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean, și ar mai fi avut și alte curiozități. Atitudinea de mielușei a social-democraților i-a muiat inima lui Gheorghe Flutur, care s-a făcut mic cît un mieluț și a spus ceva ce nu a mai spus și ce nu credea nimeni că va spune cîndva. Cu referire la suma de 45 de milioane de lei pe care, atenție!, ”Guvernul României”, și nu Guvernul Ciucă, ar urma să o aloce județului nostru, Gheorghe Flutur a declarat: ”Suma a fost înscrisă și în bugetul de stat inițial din acest an prin grija parlamentarilor PNL și PSD de Suceava, dar intră efectiv în cont după această rectificare”. Deci, și parlamentarii PSD?!!! Așa ceva…

Exit mobile version