Profesori și elevi de la Școala 4 Suceava, la Helsinki
„Am plecat într-o mobilitate de grup Erasmus+ în Finlanda, la Helsinki, cu un grup de șapte copii din clasele a V-a și a VI-a, copii în vîrstă de 11 și de 12 ani. Am fost doi profesori însoțitori. Am fost la o mobilitate într-o școală dintr-o suburbie a Helsinkiului, se numește Espoo, școala se numește Leppävaaran. A fost o experiență interesantă. Copiii au avut ocazia să descopere o școală nouă, construită de trei ani. Este vorba de o extindere, o reabilitare, o școală nou-înființată. Au participat la activități educative, la orele de curs… Este o școală generală care cuprinde clasele I-IX. În Finlanda învățămîntul este de clasa întîi, de la șapte ani, pînă la clasa a IX-a, 15 ani, iar ei, acolo, se încadrau în învățămîntul primar. Ei nu au clasă pregătitoare, încep la 7 ani și fac o clasă de grădiniță înainte de intrarea la școală.
Cu ore de meserii, dar fără cursuri de informatică
Din punct de vedere educațional mi s-a părut interesant că au posibilitatea de a-și organiza curriculum-ul. În Finlanda nu este obligatoriu să urmeze toți același curriculum. Au un curriculum trunchi comun, național, pe care îl pot ajusta, mai pot adăuga anumite discipline la decizia școlii, dar și un curriculum local pe care ei îl stabilesc împreună cu părinții și cu reprezentanți ai comunității locale. Asta este foarte interesant, că părinții au un rol activ. Ei stabilesc, efectiv, ce studiază copiii lor la școală, pentru ca la finalul școlarizării să aibă posibilitatea de inserție pe piața muncii locale.
Interesant mi s-a părut, pe partea negativă, că ei nu studiază obligatoriu informatică, noi avem, dar pozitivă a fost că studiază meserii de foarte timpuriu. La clasa a V-a, a VI-a, ei lucrează în ateliere de tîmplărie și lucrează cu instrumente destul de periculoase, de adulți – mici fierăstraie, daltă – dar probabil sînt foarte bine instruiți și știu ce au de făcut, sînt supravegheați. Copiii fac aceste lucruri cu o foarte mare plăcere, am fost impresionată. Copiii lucrează cu jovialitate, efectiv – vorbeau, discutau, rîdeau și meștereau. A fost impresionant. Nu am avut voie să facem poze acolo, pentru că părinții nu sînt de acord. (Acești copii) în clasa a IX-a sînt autonomi, știu să își facă un scaun, un sertar… În Helsinki au o industrie de prelucrare a lemnului foarte importantă și atunci, probabil, îi învață din timp, le cultivă gustul acesta pentru meserii, ceea ce este foarte bine.
Din clasa a IX-a au două variante: fie se duc la liceul general, care ar fi la noi echivalentul unui colegiu teoretic sau național, sau se duc la licee vocaționale unde învață tot felul de meserii, tehnologii. 3 ani fac (liceul – n.r.) și dau teste admitere, teste de aptitudini și interviu. Apoi, ei au un sistem deschis, în oricare punct s-ar afla copilul cu școlarizarea poate continua. Dacă termină liceul vocațional poate să meargă mai departe la universitate să devină, nu știu, profesor de litere. Nu e un parcurs fix. Există o oarecare libertate, pot pe traseu să se mai schimbe.
Prietenie, colaborare, toleranță, cooperare
Programul lor de școală se întinde de la 8.15 pînă la 14.45, au o pauză de masă, au pauze foarte mari între ore – aveau ore de 45 de minute cu pauze de jumătate de oră, asta la această școală, dar nu cred că este la fel peste tot. Două pauze erau de jumătate de oră, restul erau de un sfert de oră, iar o pauză obligatoriu se petrecea afară, unde copiii erau supravegheați de profesorii de serviciu, ca la noi, numai că aceștia aveau niște elemente distinctive, aveau niște veste reflectorizante, aveau o emblemă cu KiVa, care este un program anti-bullying. Ceea ce mi-a plăcut mie foarte mult la ei a fost că promovează foarte mult pozitivismul, prietenia… Ceea ce mă deranjează pe mine, uneori, la programele noastre anti-bullying este faptul că se pune accentul pe bullying, în loc să punem accentul pe cum putem combate fenomenul. Și ajungem, la un moment dat, la concluzia că se promovează bullying-ul. Și este obositor. Au observat și copiii din școală acest lucru. Ei promovează mesaje pozitive, promovează prietenia, colaborarea, toleranța, cooperarea. În fiecare zi lipesc inimioare pe pereți cu mesaje despre prietenie. Au un spațiu de joacă unde joacă tenis de masă.
Elevi împărțiți pe grupe
Ce m-a mai impresionat pe mine este că lucrează diferențiat. La matematică lucrează pe grupe. Au o grupă remedială, o grupă de olimpici și o grupă medie. Nu sînt toți în aceeași clasă, asta este interesant – clase diferite cu profesori diferiți. Cînd am fost invitată la o oră de pregătire remedială la matematică de doamna director adjunct de acolo se lucra la aria triunghiurilor cu 4-5 elevi. De fapt, ăsta am înțeles că ar fi și secretul rezultatelor lor foarte bune, faptul că lucrează diferențiat. În cazul nostru, ni se cere chiar prin curriculum să lucrăm diferențiat, dar simultan. E non-sens, dar așa se cere. E imposibil, practic.
Clasele lor sînt ca la noi, au 22 de elevi aproximativ, doar că-i mai regrupează. Au în fiecare sală de clasă tablă inteligentă și un dispozitiv <visualizer> prin care ei pot să vadă în timp real cum doamna învățătoare corectează tema.
Accent pus pe limbi străine
Mi-a mai plăcut faptul că știu limbi străine. Ei știu două limbi: limba finlandeză și limba suedeză, care e a doua lor limbă oficială. Și știu foarte bine engleză, pentru că, învățînd suedeză este foarte simplu să înveți engleză. Și profesorii știu foarte, foarte bine să vorbească în engleză. Și copiii noștri s-au descurcat, dar au fost selectați. Sînt foarte mîndră de ei, s-au descurcat foarte bine. Au participat la activități, au intervenit, s-au împrietenit cu copiii de acolo și au păstrat legătura chiar și după programul de ore. Se întîlneau cu foarte mult entuziasm la școală, la masă, s-a legat o prietenie între ei. Le-ar fi plăcut cam tuturor să și rămînă acolo. Le-a plăcut foarte mult copiilor, pentru că era o atmosferă relaxată, uniformele nu erau obligatorii, se mergea desculț în școală… Elevii poartă o ținută decentă și atît, nu au cod vestimentar cromatic, nu au restricții, nu au uniforme. Vin îmbrăcați la școală normal, ca acasă. Desculți umblă, pentru că așa e regula acolo, în școala respectivă, fiind școala nouă, vor probabil să o întrețină și atunci se umblă așa. Dar este foarte confortabil, au peste tot mochetă, au un fel de linoleum pe care îl curăță în fiecare zi.
Mai multă socializare, mai puțin timp pentru telefoane
La prînz iau masa la școală. Masa se ia în sistem catering. Pe la 11.30, pauza de masă durează foarte puțin la această școală, sala de mese fiind nu foarte mare. În acest fel se evită aglomerarea. Se vine în intervale diferite la masă și durează în jur de 20-30 de minute.
Am prins și o grevă. Și la masă, la cantină, și în transportul public local… Nu au rămas copiii flămînzi, pentru că au avut asigurată o masă, dar de alt tip, nu masă caldă.
(Cît despre telefoanele mobile și copiii), legea finlandeză nu specifică faptul că ar trebui să li se ia telefoanele, dar fiecare școală are dreptul să-și organizeze un regulament propriu. Școlile au foarte multă autonomie și atunci, la școala aceasta, la fel ca la școala nr. 4, la noi, se colectează telefoanele la începutul fiecărei ore, se pun într-o cutie sau se lasă în vestiar. Dar n-am văzut aceeași frenezie de a sta pe telefoane ca la elevii noștri. Dar poate că și elevii noștri sînt mai pasionați de informatică, de robotică, sînt mai atașați de tehnologie decît ai lor. Nu, aici noi avem o problemă, pentru că sînt un pic prea dependenți de telefoane. Acolo, însă, au participat la ateliere practice, la împletit… Au socializat, au ieșit pe afară, au fost la patinaj. S-au mai detașat puțin de gadget-uri, ceea ce e foarte bine.
Elevii este bine să nu cunoască discrepanțele sociale. Mie asta mi-a plăcut acolo. Toți erau prietenoși între ei. Și adulții, deși ei sînt mai rezervați. Exista o gălăgie copilărească în școală. Era, așa, o forfotă copilărească.
Toată lumea la înot!
Ar mai fi ceva interesant, ce am observat acolo. Faptul că nu fac toți educație fizică la fel. La școala la care am fost eu exista un fel de convenție cu un comitet olimpic, iar în fiecare an se înființează două clase sportive sau două clase de sport intensiv și ei fac sport pentru a deveni atleți. Ceilalți fac săniuș, patinaj, înot, care este obligatoriu. Toți copiii fac înot, în Franța la fel. Asta ar trebui implementat și la noi. Mi s-a părut interesant că nu sînt toți obligați să facă acele elemente de gimnastică, de viteză, de rezistență… doar copiii care au abilități și sînt selectați de un comitet olimpic, așa îi spun ei, format din sportivi de performanță. (În felul acesta), cei care nu abilități sportive nu sînt chinuiți, lor li se cultivă gustul pentru un stil de viață sănătos, pentru mișcare, asta-i foarte important.
La ei, notarea este de la 4 la 10. Nota 4 e cea mai mică, cu nota 5 se trece, ca la noi, nota 10 e cea mai mare, dar nu există calificate la I-VI. Ei primesc note toți. Decide consiliul de administrație dacă elevii din clasele I-III primesc calificative. În rest, primesc toți note.
În Finlanda (profesorii) sînt axați pe principal, adică pe ce au ei de făcut la clasă, nu se complică. Se uitau, așa, la mine… <Erasmus… Poate ținem legătura>. Era ceva nou pentru ei, ei nu se agită. Ei nu înțeleg agitația asta pentru internațional, pentru deschidere… Și cred că și din cauza faptului că ei au ajuns la un anumit nivel de dezvoltare, care îi conduce către un anumit tip de autosuficiență. (Le-ar plăcea, însă), cînd le-am povestit ce facem noi li s-a părut interesant, ar vrea și ei să se implice, ar vrea și ei să călătorească…
Școala trebuie să le asigure copiilor și un spațiu în care ei să-și consume energia. Asta mi-a plăcut foarte mult în Finlanda. Că aveau un spațiu de joacă cu masă pentru tenis de masă, cu tot felul de jocuri educaționale… adică, nu erau pur și simplu trimiși pe teren sau lăsați pe holul școlii și <Faceți ce vreți!>. Se joacă organizat, e un profesor, în fiecare zi, care supraveghează modul în care ei se joacă”. Profesoara de franceză Mariana Ciupu, directoarea adjunctă a Școlii Gimnaziale nr. 4 Suceava.
