Dragi enoriași,

Subsemnatul, IPS (și despre titulatura asta să-mi amintiți să purtăm o discuție, pînă nu ne iau ăștia cu discriminarea, că de ce ”Înalt”?, ce, aia scunzii n-au voie să ajungă-n funcții?) Calinic, arhiepiscop, precum și scriitor-culegător-răspînditor de literatură de specialitate (sfîntă, adică, păgînilor!), declar cu o mînă pe inimă și cu cealaltă pe cărțile sfinte că nu veți scăpa fără o afurisenie d-aia grea dacă nu retractați de urgență mîzgîlelile-alea despre mine din poreclitul articol de pe pagina 1 a ultimului număr (dacă mă-nfurii, chiar am să fac să fie nu ultimul, ci penultimul, că mai trebuie să apară ăsta în care să îmi publicați replica) din acest ziar căruia în loc de Jupânu` puteți să-i spuneți la fel de bine Antichristu`, ca să vă reprezinte fidel, articol al cărui titlu este realmente interminabil, de aia nici nu-i dau decît începutul: ”Ruga…”.

Ce nu vă convine, păgînilor? Faptul că m-am consumat ca să pun la un loc rugăciuni pentru aproape toate categoriile socio-profesionale, pe care le citați și voi, parțial. E drept, însă, că sînt și unii pe care, din cauza spațiului tipografic, desigur, i-am omis: fotbaliștii din diviziile inferioare, rocker-ii ăia care vă plac vouă așa de mult, dar care sînt aproape toți, la fel ca voi, ptiu!, sataniști (că am și un nume, Carlos Satana!), apoi tatuatorii, influencerii (păi dacă ăia-s influenceri, noi, ăștia care vă învățăm de bine, ce sutanele noastre mai sîntem!?), precum și maneliștii, care însă au alt regim: ei, se știe, sînt mai toți cu credință adîncă în Domnul, fiindcă El îi ocrotește și le dă cîntări fără număr, fără număr. Unde ei fac banu` gros. Așa că pentru domnii maneliști pregătim o ediție de lux de rugi, în coperți de haur, la un preț pe măsură, în jur de 666.000 de lei/volum, pe lîngă care amărîții ăștia de 50 de lei pentru un volum normal o să vi se pară parfum (de smirnă și tămîie). 

IPS Calinic, făcînd să pară prețul foarte mic