Două foste conace sucevene: unul praf, altul restaurat (FOTO)

Doctorul în istorie Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, a fost însoțit de Radio Top în vizita sa la două foste conace. La Conacul Sturdza, de la Salcea, și la Conacul Balș, de la Dumbrăveni. Apoi a fost la biserica din centrul comunei Dumbrăveni, unde este înmormîntat un urmaș al familiei Ghica (sau Ghika), care a moștenit Conacul Balș, iar apoi la cimitirul din Salcea unde este înmormîntată Ralu Calimache, cea care și-a trăit ultimii ani de viață la Conacul Sturdza. Fostul conac de la Salcea este în proprietate privată și este praf, în timp ce conacul de la Dumbrăveni a fost restaurat și integrat în centrul medical al comunei.

Conacul la care a tot venit Nicolae Iorga

 

El își poartă numele de fost conac, din păcate starea de degradare este foarte avansată. Există un proprietar privat din familia Sturdza, că vorbim de Conacul Sturdza, un conac care în vremea lui a strălucit. Este primul conac din Moldova care a avut curent electric, care a avut apă. Se vede în zare turnul de apă, din păcate nu mai este. Avea vreo 30 de camere. La interior nu se mai păstrează mare lucru. La etaj (are un etaj – n.r.) se poate vedea un balcon. Aici, în mai multe rînduri, a venit Nicolae Iorga. Conacul este pomenit în diverse mărturii de epocă. Nicolae Iorga a lăudat, la un moment dat, acest conac. Evident, în lumea nobiliară interbelică vizitele erau un lucru obișnuit. De altfel, se vizitau inclusiv vecinii între ei. Este o zonă aici de conace: aici Sturdza, Balș la Dumbrăveni, Miclescu la Călinești. Firesc, distanțele nu sînt foarte mari și se vizitau între ei. Este construit undeva la 1868, celălalt, de la Dumbrăveni, mai tîrziu, pe la 1890.

Domnița care și-a cheltuit toți banii pentru artă

Ce este interesant, aici și-a trăit ultimii ani Ralu Callimachi, o domniță născută în Franța, care și-a cheltuit real toată averea pentru artă și, cel mai important lucru, pentru a traduce într-un limbaj modern Biblia. Este vorba despre traducerea Cornilescu pe care o întîlnim frecvent și astăzi. Toate cultele neoprotestante folosesc traducerea Cornilescu a Bibliei, o traducere care, pe lîngă faptul că actualizează limbajul, schimbă și mici lucruri. De menționat este că acest Cornilescu era preot ortodox. Ralu Callimachi s-a născut ortodoxă, dar a trecut la protestantism, a trecut în Franța după unii, dar a frecventat și la București bisericile neoprotestante. Este înmormîntată aici, în cimitirul de la Salcea.

CAP-uri în loc de conace, capre și cîini în loc de găini

Anul trecut, prin vară, cînd am mai fost pe aici, pe la acest conac, erau foarte, foarte multe găini în curte (în prezent sînt cîini și capre – n.r.). Este o familie care se îngrijește oarecum de el. Bineînțeles, oamenii nu pot să facă mare lucru, pentru că trebuie bani, trebuie specialiști. Foișorul de la intrare a fost construit nou. Aici a fost, odată, sediul CAP-ului, de altfel și anexa de aici a fost tot o secție. Dar mare parte din conace au fost transformate la acea vreme în CAP. Mai peste tot le-au transformat în obiective de utilitate imediată. Au ars, au aruncat, au distrus tot ce se găsea, tot ce au reușit să mai găsească și au găsit destule lucruri… Sînt descrieri fabuloase despre aceste conace, despre bunul gust, despre tot ce înseamnă stiluri de mobilier, stiluri de artă decorativă. Evident, boierimea noastră era în ton cu Europa, știm foarte bine că cei mai mulți se școleau în străinătate, mai ales la Paris, fie la Berlin sau Viena.

Patrimoniul moare, statul mimează că-l salvează

Uneori s-au făcut, de cele mai multe ori, însă, nu s-au făcut inventare. Și aici e o chestiune interesantă. Unii au reușit să plece și și-au luat cît au putut din bunuri. Bineînțeles, nu puteai lua mare lucru într-o mașină ori într-un convoi de două-trei mașini și atunci au lăsat totul pe loc. Au mai fost luate, în țară, de muzee o serie de piese, s-au mai făcut niște donații… Unii care nu au reușit să plece au făcut și închisoare, mai ales cei care au ocupat funcții, din păcate, au murit în închisori. Cei care nu au ocupat funcții au rezistat și, după Revoluție… unul din exemple este Jungea Negrilești, care a murit în România, tîrziu, după 1990. La nivel teoretic, statul poate să intervină, să negocieze cu proprietarii, să le restaureze, să le repună în circuit, dar, din păcate, cu scuzele de rigoare, statul nostru este unul impotent și, în aceeași măsură, incompetent. Asta pentru că pe restaurarea monumentelor se pune teoretic accent, practic se dau sume infime. Există acel Plan Național de Restaurare, plan care este mereu, mereu subfinanțat și, în consecință, este foarte complicat de a restaura întregul patrimoniu, pe de o parte. Pe de altă parte, conform legislației, tot ce este privat nu poate fi restaurat de către stat, trebuie restaurat de către proprietar. Statul își poate exercita dreptul de preemțiune dacă el se vinde, există o legislație în acest sens, însă statul român, dacă sîntem cinstiți cu noi înșine, continuă linia comunistă, din păcate, nu este interesat de patrimoniu. Paradoxul este că după ce se va dărîma acest conac, cu toții vom plînge. Se întîmplă curent în România.

Un fost conac salvat

În fața primăriei din Dumbrăveni tronează un bust al lui Leon Ghica. conacul a fost al familiei Balș, moștenit apoi de Ghica. Acest Leon Ghica, al cărui bust se află în fața primăriei, este unul dintre descendenți, este cel care s-a îngrijit de conac pînă la jumătatea perioadei interbelice, pînă spre anii `30. El apare, după știința mea, descris destul de interesant de un nepot de-al lui, Matila Ghica, care a fost un personaj foarte interesant, celebru, este cel care a scris <Numărul de aur>, un tînăr școlit la Paris. Acest Matila Ghica descrie în mai multe momente conacul de la Dumbrăveni, pentru că era locul în care veneau și locuiau vara și toamna. Arată și acum foarte de bine de afară, probabil arată foarte bine și înăuntru, dar cred că nu își mai păstrează arhitectura interioară, deși nici nu cred că este relevant acest lucru. Cert este că, în conformitate cu legislația, la exterior arată impecabil, restaurată, ceea ce denotă grija pe care primăria și locuitorii de aici o au pentru clădirile construite cu simț de răspundere și care sînt folosite pentru diverse utilități în continuare.

Băile cu bulbuci și puma neagră împăiată

Matila Ghica descrie în mai multe rînduri parcul conacului de la Dumbrăveni. Și aici, acest Leon Ghica de care spuneam, la un moment dat, s-a îngrijit, a adus apă, curent electric și s-a ocupat, pasionat fiind de această zonă, de băi. A făcut <băi cu bulbuci>, ca să îl citez pe Matila Ghica, a făcut un fel de centru spa pentru uzul familiei. La un moment dat, Matila Ghica a însoțit o delegație de la Ministerul de Externe în Persia și, între altele, pentru că a vînat niște păsări, a fost considerat mare vînător și a primit cadou un trofeu de pumă neagră. L-a pus în sare, nu știa cum să îl transporte altfel, l-a adus la Dumbrăveni, i l-a dat lui Leon Ghica, iar acesta l-a împănat la Viena și a tronat aici toată perioada interbelică. Ce s-a întîmplat cu el ulterior, Dumnezeu știe…”.