Your browser does not support the audio tag. https://live.radiotop.ro/radio/8000/radio.mp3?1605648477
Acasă Actualitate Domnilor jurnaliști,

Domnilor jurnaliști,

Subsemnatul Orest Onofrei, fost deputat, senator, prefect, subprefect și încă multe altele, înainte de a mă declara încîntat că unii dintre domniile voastre încă mă mai bagă în seamă, doresc să fac unele precizări în legătură cu prezența mea atît ca subiect de articol de primă pagină în ultimul număr al Jupânului, cît și ca personaj într-o fotografie deasupra căreia scrie: „Minoritarul de Suceava, Kelemen Humor”.

Apreciez că apreciați faptul că nu mi-am pierdut Hunor-ul/humorul, dovada fiind chiar articolul în sine, în care publicați niște ziceri de-ale domnului Bogdan Gheorghiu, care vă mărturisesc că m-au făcut să rîd în hohote. Nu că ar avea domnia sa cine știe ce umor (fără „H”!), dar logica de partid a domniei sale surclasează ca virgulă calitate a umorului orice au scris sau spus clasicii genului, de la Caragiale și Twain pînă la Petrică Luhan, dacă vi-l mai amintiți (e domnul acela euro-ceva, că parlamentar nu putea fi nici în glumă!, care vroia acum vreo 10 ani să-l invite să țină un speech la o ceremonie cu iz politic mascat pe dl… Simion Florea Marian!, prilej cu care a aflat – dar fără să fi reținut, cred! – că distinsul folclorist nu putea veni, fiind mort de vreo 105 ani!).

Ei bine, dl. ex-ministru Gheorghiu se simte dator să-și apere idolul politic și farul călăuzitor de răutățile mele: „Dacă ar fi cum spune Orest Onofrei, că Gheorghe Flutur s-ar cățăra pe realizările primarilor, ar trebui să fie un val de nemulțumiri în interiorul partidului din partea respectivilor”! Zău, măi, Bogdănel? Păi nici față de Cîțu ăla al vostru nu erau „nemulțumiri”, ci doar elogii… fix pînă în ziua cînd l-ați dat în gît! Dar primarii care ar cîrcoti ar mai prinde candidatura și tura următoare? Ori deputații, ca tine? Întreb, nu dau cu parul! Apropo: băi, e nasol dacă pentru tine farul călăuzitor a rămas Gheorghe! Dacă nu a devenit între timp George, înseamnă că iar virgulă candidatura ta e oarecum în pericol!

Orest Onofrei, rîzînd din cînd în cînd de ei

Exit mobile version