”La București, cu trenul am mers ultima dată acum vreo 3-4 ani, într-o iarnă, că erau înzăpezite drumurile. Pentru mine nu este mai greu cu mașina. De atîtea ori am mers la București, de sute de ori… Iar eu în mașină dorm, am pernă și plapumă… Mulțumesc lui Dumnezeu că am și un șofer bun, nu am avut niciodată probleme cu el. Care-i avantajul cel mai mare? Mă pot mișca. Plec la 3 plec din Suceava, la 8 ajung în București, iar eu acolo merg în cel puțin cinci – șapte locuri și mă pot mișca. Altfel, Bucureștiul este foarte greu de străbătut…
(Mă știe toată lumea la București), în multe locuri, unde sînt jandarmi și polițiști vechi nici nu îmi mai cere nimeni cartea de identitate: <Domnule primar, iar ați venit?> (rîde). Cînd ajungem noi la 8 în București, funcționarii publici nici nu sînt veniți, pentru că încep munca la 9.
(În timpul celor 20 de ani de primărie) am tot fost la instituții. Oamenii sînt profesioniști în ministere. Partea pe care o vedem noi deasupra, miniștri, secretari de stat… dedesubt sînt oameni profesioniști, directori, oameni cu vechi state de plată. Îmi aduc aminte, în anul 1996, eram la Ministerul de Finanțe, eram director la combinat (actualul AMBRO – n.r.) pe atunci, eram în birou la doamna Văcăroiu, soția fostului prim ministru Văcăroiu, era șefa rambursării TVA-ului. Și au venit directorii de acolo, iar eu stăteam la ea în birou și făceam deconturi de TVA, discutam. Venise ministrul Finanțelor, domnul Ciumara, care era economist de meserie, dar cercetător, nu a lucrat o zi în activități efective. Și am mers la ministru să îl întrebăm cum facem, iar domnul Ciumara a spus: <Eu sînt om politic, eu nu știu. Voi știți, faceți cum trebuie!> (rîde). Îmi aduc aminte acest episod… Eu am avut șansa cînd am venit în primărie, deoarece cu un mandat înainte am fost consilier local în Comisia Economică, iar jumătate de mandat am fost președintele Comisiei Economice, am avut șansa să știu exact cum se conduce o primărie, iar de a doua zi am știut cum să o conduc. Dar cînd mergi într-un minister, într-o instituție publică și te-au simțit funcționarii de-acolo, te joacă pe degete… Nu ai nici o șansă.
Era mai viu Consiliul Local (pe vremea cînd eram consilier local). Erau mai multe partide. Dar după toate ședințele de Consiliu Local mergeam cu toții la un șpriț, nu era atîta încrîncenare cum este acum. Da, asta este realitatea. Cînd am intrat eu în politică, în `96/`97, încă era partea romantică a politicii. Era un pic de zarvă în perioada campaniei electorale, după care era pace și liniște. Eram în opoziție trei oameni: Dumnezeu să îl ierte!, primarul Constantin Sofroni, eu și domnul Airinei, de la PNL. Domnul Sofroni a murit foarte tînăr, la 53 de ani… un om foarte deștept, cu o capacitate… Părerea mea personală, păcat că nu a ajuns într-o funcție guvernamentală. A fost un om deosebit. La primărie, aici, el nu avea atît de mult pragmatism, era mai mult pe partea sociologică, filosofică. Era o plăcere să interacționezi cu el… Dumnezeu să-l ierte!”. Primarul Sucevei, Ion Lungu.
