Acoperişul lui Mitică sau brutăria răcoroasă

Cunoaşteţi, cred, cu toţii, vorba aia din folclorul arbitrilor, referitoare la fazele litigioase, cînd dumnealor, senini ca dimineţile de vară, declară că au avut „acoperire regulamentară”. Aţi fost vreodată atenţi la nuanţa perfidă, parşivă, adesea penală, cuprinsă în ideea de acoperire? Aşadar, dumnealor nu fluieră după Regulament sau în litera şi spiritul acestuia, ci îl folosesc ca pe o plapumă. Exact cît le trebuie ca să le fie lor cald şi bine. Fluieră infractorul penalty cînd între agresor şi cel faultat n-a fost nici urmă de contact? Nu-i nimic, are „acoperire regulamentară”, că se ia în calcul şi intenţia, iar ăla, agresorul, e clar că avea intenţia de a faulta victima, adică beneficiarul! Fluieră ofsaid cînd ăla pleacă din poziţie corectă? Are „acoperire regulamentară”, fiindcă în afara ăluia mai era unul, chiar în ofsaid, care e clar că avea intenţia de a juca mingea aia, chit că între el şi ea erau vreo 40 de metri. Şi tot aşa. Astfel încît eu, cînd aud de „acoperire regulamentară” simt o acută senzaţie de vomă şi văd, fără nici un efort, tentativa de jaf cu maximă premeditare. Mai zilele trecute, cu fericitul prilej al externării domnului Mitică din propriu-i cuib de oracol şi translatării domniei sale către instituţia denumită, tot argotic, brutărie, niscai televiziuni au dezgropat ceva imagini de arhivă, oricum recente, în care distinsul preş./deputat/pîrnăiaş recidivist detalia principiul său de existenţă printre reprezentanţii speciei umane unde s-a rătăcit nu se ştie cum. Conform acestuia, domnia sa are un cult pentru acoperirea propriului hoit: cu hîrtii pe timpul vieţii, cu pămînt după. Chestia cu adevărat nasoală în toată tărăşenia e acoperirea cu hîrtii: cu oricît de multe te-ai acoperi, dacă sînt false tot nu ţi-e cald. Ci mai degrabă răcoare. Că de-aia-i şi zice brutăriei, într-o sintagmă aparent antagonică, „la răcoare”.

 

Fiţi sociabili!