Acomodarea cu clima

Nu știu cum se face, dar ori de cîte ori mă pune dracul să atac subiectul transferurilor, aproape instantaneu se și produce o nouă nenorocire, parcă special pentru a-mi confirma prezicerile aproape apocaliptice. Cu foarte puțin timp în urmă am pomenit tot aici de niște nume de fotbaliști (unii parcă mai mult presupuși…) ale căror principale îndeletniciri sînt acelea de a șterge băncile de rezerve cu propriile dosuri, de a mîrîi că nu sînt introduși pe teren decît cînd e de dus vreo sticlă de apă la vreun accidentat și, desigur, de a aștepta transferul vieții de la echipa aia din liga a III-a elvețiană la Barcelona sau Bayern.

De cînd am scris chestiile astea, unde personaj principal era Țucudean, care a avut măcar bunul simț să declare că nu-l interesează să joace în străinătate (eu, mai prost decît media, am înțeles de aici că i se rupe într-un mare fel pînă și de ideea de performanță, domnia sa fiind pe deplin fericit cînd bagă goluri „memorabile” în ațele Chiajnei și ale Voluntariului) s-au petrecut lucruri încă mai năucitoare, cum ar fi sălbăticirea printre dune a unuia dintre fotbaliștii considerați (încă) buni și de viitor, atît la clubul care se va fi pricopsit cu el, cît și la echipa reprezentativă: desigur, Stanciu. Cînd a plecat în Belgia, la o echipă care și cu el, și fără, joacă tot o încîlceală, ni s-a părut că e mare chestie. A ajuns apoi pe la cehi, moment în care iar ni s-a părut că e în căutare de performanță, Sparta Praga fiind totuși o echipă ambițioasă. Însă cu Stanciu în teren, nu mai părea tot așa! În sfîrșit, exact cum scrisesem eu că merg lucrurile veșnic în fotbalul nostru, despre Stanciu a început să circule zvonul că n-o fi PSG, dar măcar Saint Etienne; sau nu Bayern, dar măcar Moenchengladbach.

Rezultatul e fix cel știut: s-a proptit cu curu-ntre cocoașele cămilei. De unde nu m-ar mira să-l aud grohăind că speră să ajungă cu Naționala la următorul Mondial, el plecînd mai înainte la arăboi ca să se acomodeze cu clima!

Fiţi sociabili!