A muri în limba română

De multe ori istoria unui popor se scrie în funcţie de calitatea celor care îl conduc. Balcanici cum sîntem, noi, românii, nu avem a ne mîndri cu politicieni animaţi de mari prinţipuri morale. Peşcheşul, şpaga sau şperţul ţin locul moralităţii. Oare or fi fost fanarioţii singurii culpabili de aceste belele căzute peste imaculatul suflet românesc? Aiurea! Nu politica e curvă, aşa cum îndeobşte se zice. Sau dacă e, atunci cu siguranţă că matroana acestei curve e istoria însăşi. Aia scrisă de armatele învingătoare şi de jigodiile fără căpătîi. Ca atare, hai să ne animăm neuronal, hlizindu-ne în legătură cu unele secvenţe care ţin chiar de propria noastră istorie. Sînt puţin cei care ştiu că diverşi aiurişti, unii românii, alţii alogeni au încercat să tot federalizeze fosta Dacie romană. Am fost sub ruşi, sub austro-ungari sau otomani, dar întotdeauna ţara şi-a revenit. Impresia lăsată este că România poate fi un cobai, o patrie experimentală a ocultei mondiale. Teodor Diamant, o cornută care-şi dorea socialism în România, a decretat „Falansterul de la Scăieni”, adică o localitate care îşi dorea să funcţioneze numai după regulile economiei socialiste. De fapt, toată porcăria asta n-a fost decît o variantă de kibutz evreiesc. E clar că în vremea acestui Diamant psihiatria nu înregistrase încă mari succese. Altfel, domnul Diamant ar fi fost internat pe loc. Alt năuc a vrut să înfiinţeze republica de la Ploieşti. Planul Valeev vroia să ne transforme ţara într-o gubernie agricolă, amputîndu-ne Dobrogea, adică ieşirea la mare, doar pentru a realiza moftul Kremlinului de a avea continuitate teritorială cu slavii de sud, deci cu frumosul popor al zarzavagiilor numiţi de Eminescu, la modul cel mai tandru, „bulgăroi cu ceafa groasă”. Cea mai năstruşnică idee de fragmentare a României în funcţie de interesele unor minorităţi s-a produs pe data de 7 aprilie 1944, atunci cînd „judeţul Botoşani a fost decretat Republică Autonomă Sovietică Evreiască”. Să te cruceşti, nu alta. Ideea formării unui stat evreu pe teritoriul Europei e mai veche. Oculta circumcisă a susţinut această idee de rahat cu perje cu vreo două secole în urmă, cînd un fost ministru francez de interne bătea mare monedă pe această temă. Cum îl chema pe tip? Păi, cum altfel decît Isaac Adolphe Cremieux, un francez care credea mai mult în Steaua lui David decît în Marseieza. Pînă şi preşedintele american Woodrow Wilson făcea lobby la Conferinţa de Pace de la Paris pentru înfiinţarea unui stat evreu european alcătuit din „Galiţia, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Moldova, Basarabia şi o parte a Ucrainei, cu capitala la Lemberg”, adicătelea actualul Lvov. Evident că pentru a fi cît de cît credibil, orice produs greţos din meniul istoriei trebuie să fie însoţit şi de o reţetă pe măsură. Aşa că gospodinele protocronismului evreiesc au fabricat urgent o megateorie prin care se susţinea „ştiinţific” faptul că „evreii ar fi colonizat Dacia cu cîteva secole înaintea colonizării romane”. I-auzi, bre, imperiul lui Burebista, ăla de se întindea de la izvoarele Dunării, din Pădurea Neagră, tocmai din actuala Germanie pînă la „marea cea mare”, adică la Marea Neagră, ei bine acest imperiu era plin de iţici, ştruli şi rachele. Înseamnă că bătrînul Herodot, istoricul antichităţii, ori a fost miop, ori decrepit. Referindu-se la strămoşii noştri, el ar fi trebuit să spună cam aşa: „Evreii sînt cei mai dîrji şi mai drepţi dintre traci”. Emoţionant, nu? Ce-i aia „Decebal per Scorilo”? Poate doar o etichetă de bere de la frumoasă fabrică din Darabani, în care muncitorii vorbeau toţi o strămoşească limbă idiş. Deja trebuie să ne gîndim serios dacă o serie de cuvinte, precum barză, brînză şi viezure, nu-s din arameică, adică din limba pe care a vorbit-o şi Iisus Hristos. Şi, apropo de Mîntuitor, ce dacă s-a născut la Betheleem? Poate că străbunicii lui erau din Coţuşca Botoşanilor, vatră a Republicii Autonome Sovietice Evreieşti. La aşa străbuni iluştri ar trebui să modificăm şi Mioriţa. Să spunem clar lucrurilor pe nume: „Pe-un picior de plai/ Pe o gură de rai/ Iată, vin în cale/ Se cobor la vale/ Trei turme de miei/ Toate cu ciobani evrei”. Păi, dragi meseni, asta înseamnă că „Baciul ungurean şi cu cel vrîncean”, care „Mării, se vorbiră şi se sfătuiră/ Pe la apus de soare/ Ca să mi-l omoare” pe baciul moldovean, nu prea erau cuşer la simţăminte şi nu prea frecventau sinagoga oierilor, acolo unde rabinul şef al Daciei israelite cu siguranţă nu i-ar fi sfătuit către astfel de acte criminale. Şi asta, mai cu seamă că-i ştiut faptul că israeliţii sînt un popor indubitabil de paşnic. După cum se vede şi-n zilele noastre. Ce mă nedumireşte e altceva. Dacă evreii au colonizat Dacia cu cîteva secole înainte de romani, apare întrebarea nevinovată: de ce pe Columna lui Traian nu este nici un israelit, ci numai nişte golani de daci cu iţari, cu căciuli pe frunte şi săbii încovoiate, elemente care nu prea par a fi specifice urmaşilor lui Moise? Sintagma atît de „ştiinţifică” şi profundă cum că evreii au colonizat Dacia cu multe secole înainte de romani mă face să mă gîndesc şi la faptul că şi întreaga cultură Cucuteni este iudaică. Cu siguranţă că Iţic şi Ştrul au fost doi destoinici olari geto-evrei. De acum 5.000 de ani. Pe tema asta cu colonizarea Daciei, protocroniştii de la Tel-Aviv trebuie să se împace înainte de toate cu cei de la Budapesta şi de la Moscova. Boanghenii teleportaţi călare din pustietăţile Mongoliei afirmă sus şi tare că, atunci cînd au ajuns în Transilvania, aici nu era nimeni şi că ei sînt „primii veniţi, primii serviţi”. Hai sictir, ar zice istoricii de la Stanbul. Ţările române au fost dintotdeauna ale noastre pot spune istoricii lui Sinan Paşa. Şi dacă nu e aşa să ne pupaţi în baclava (versuri anonime culese dintr-o autogară sătească din Turcia). Aşa că istoricii maghiari, alţii care vor să susţină „ştiinţific” autoritatea Budapestei în Transilvania, trebuie să lămurească unde era populaţia geto-daco-evreiască (pardon cacofonia) colonizată de romani atunci cînd hoardele barbare din Asia au invadat Europa şi Dacia, în primul rînd? Alţi năuci care ne revendică patria română şi se cred întîi stătători pe aceste meleaguri sînt tot nişte migratori de două ruble. Kremlinul susţine şi el că limba română este de fapt slavonă. Să-ţi tai prepuţul cît de deştepţi şi oneşti sînt istoricii de la Moscova. Ei argumentează tîmpenia asta prin faptul că limba română cuprinde termeni slavoni şi că vechile cărţi bisericeşti erau scrise în chirilică. Iote, fleoşc! Papa de la Roma cînd i-a scris o epistolă lui Ştefan cel Mare numindu-l „atlet al creştinătăţii” nu i-a scris în chirilică, în ungureşte sau ebraică, adicătelea cu cetire de la dreapta la stînga. I-a scris în latină. Se ştie că tot aşa cum violenţa naşte violenţă, prostia naşte şi mai multă prostie. Sînt voci care, împotriva protocronismului evreiesc, unguresc, moscovit sau de alte fiţe, flutură protocronismul românesc. Iote şi nişte exagerări. Vine „academicianul” basarabean Nicolai Dabija la un simpozion organizat la Universitatea Suceava şi o trînteşte ca în poveşti. Noi sîntem buricul pămîntului, Big-Bang-ul i-a cerut voie lui Ilie de la Sculărie ca să creeze Universul, sîntem primordiali şi unici, iar din protoromâna noastră s-au născut toate limbile pămîntului. Şi ne mai uimeşte genialul Dabija cu încă o idee de coteţ. Cică, protoromână era rudă cu limba arameică vorbită de Hristos. Clar, Mîntuitorul vorbea în dialectul sinagogii din Săveni, Petru şi Pavel probabil că rupeau şi ei bine protoromâna care circula liber prin actualele Harghita şi Covasna, iar Maica Domnului le învăţa pe doamnele de la corul geto-iudaic tot felul de cîntecele în dialectul găgăuz al protoromânei. Asta chiar e deja înduioşător. Indiferent ce protoproşti ne intoxică istoria, un lucru e cert. Poţi să trăieşti cum vrei, dar cel mai frumos este să mori în limba română.

 

Fiţi sociabili!