A la sovietique

În vreme ce „ţarul Putin” îşi exprimă deschis – prin fapte şi vorbe – dorinţa de a reface URSS, pofta de a o supune unui nou viol pe domnişoara Europa (o fată de familie bună, dar prea ruşinoasă), politicienii de pe ambele maluri ale Prutului par a da prioritate propriilor ambiţii şi comandamentelor electorale.

Cei de la Chişinău par anesteziaţi şi emit, limfatici, declaraţii liniştitoare despre sporirea efectivelor ruseşti din Transnistria (la urma urmelor, veţi zice, ce ar putea face bieţii conducători a „trei sate şi o stînă” dacă muscalului i se năzare, într-o zi, să-şi plimbe blindatele pînă la Prut?).

În timp ce „tremură înspăimîntată marea de a lor corăbii”, liderii noştri acţionează repetitiv, monoton. Ei îşi pun, şcolăreşte, piedici pe sub bancă şi îşi trimit zilnic – cu praştiile cu bolduri îndoite ce au devenit posturile tv, păgubos rînduite şi ele în tabere opuse – răvaşe ironice, instituind deja un nou slogan: „Băşcălia salvează România!”. Cu UDMR din nou la guvernare (unii spun că aceasta e o mişcare magistrală a premierului în fierbintele context actual de exacerbare a naţionalismelor în Est, alţii, sceptici, că viitoarele alegeri au unicul scop de a stabili viitorii parteneri de coaliţie ai consecventei, disciplinatei formaţiuni maghiare) extremiştii unguri joacă ceardaşul la Tîrgu Mureş (!), ca nişte hămesite păsări de pradă, grăbite să se înfrupte – fie şi electoral, conjunctural – din trupul fiinţei slăbite, măcinate de boli interne, dar încă respirînd, care este România.

Nici amintita domnişoară de pension, Europa, care deja a pierdut (din obtuzitate, zgîrcenie ori poate şi din frică de Marele Urs?) prima repriză a meciului de la Kiev cu Rusia, ezitare ce a generat indirect sîngerosul Euromaidan, nu pare a fi conştientă de miza, de urgenţa unui sprijin consistent pentru avanpostul ei estic, care poate să devină – după pierduta în ceţuri Ucraină – Moldova. Ajutor cu atît mai necesar cu cît ezitanta coaliţie pro-europeană de la Chişinău nu a izbutit să convingă populaţia că viitorul ţării e legat obligatoriu de Europa. După cum bine observă – din interior – Vitalie Ciubotaru, „invazia rusească din Ucraina surprinde Moldova nepregătită, înţepenită în inerţiile ei post-sovietice, incapabilă să se adapteze pericolelor care ameninţă însăşi existenţa statului moldovean, aşa cum este el, cu bune şi rele, cu oligarhi ghiftuiţi şi intelectuali săraci, împărţit între Est şi Vest la nivelul opţiunilor populare. Pentru că aşa-s moldovenii: le place să fie şi cu ruşii, şi cu românii”.

Cu adevărat tragic ar fi ca moldovenii să-şi piardă buna credinţă şi să-i întîmpine pe ruşi ca pe „eliberatori”. Opţiune cîntată în „poezia norodnică” din anii 1950: „Frunzişoară poamă/ Nu mă bate, mamă/ Că nu mă cunun/ Cu un căpcăun/ Cu un găinar/ C-un român jîndar/ Ce-a venit la noi/ Ca un tîlhăroi/ Şi m-oi duce, duce/ În ţara rusească/ Să nu mă găsească/ Şi ruşii ne-or libera/ Din robia românească/ Boierească, tîlhărească.”

Cît de importantă, de salutară – îmi spun acum – ar putea deveni apartenenţa noastră la NATO şi la UE! Dar şi obligaţia noastră de a le respecta onest regulile, cerinţele! Şi cît de actual redevine vechiul slogan pro-american, stîlcit hîtru de ţăranul român: „Ţine, Leano, cu… Rusvelt!”. Deşi, pe de altă parte, cu firea prea delăsătoare a românului, salvatoarea (la nevoie) „umbrelă” pare a fi generatoare de dolce farniente şi de balcanic amoc, şi nu de mobilizare, atenţie, acţiune concertată la nivelul naţional: las’ că vin ei, americanii, şi ne apără, ne salvează! Un alt vechi slogan, datînd de la „ultima venire a ruşilor”, cea din 1944 (că au fost vreo 12 vizite neanunţate ale lui Ivan pe divan numai în ultimele două secole!). E drept că „americanii au venit”, pînă la urmă, după vreo jumătate de veac, odată cu Crăciunul anului 1989. Dar şi atunci pe ocolite, via Moscova şi Budapesta. Puşchea pe limbă, Struţocămiloiule!

P.S. Din tot luxul eclectic, de prost gust, descoperit la „palatul” fugarului Ianukovici, vechea noastră prietenă de familie, neobosita ziaristă Eugenia Guzun, a rămas impresionată de imaginea unor superbi păuni, ce se plimbau în curte, printre… porci! De ce te miri, Eugenia? Eu găsesc asta foarte specific, foarte „à la russe”. Mă rog, „à la soviétique”.

Fiţi sociabili!