A fi sau a nu fi… de vînzare!

După Capote şi Moneyball, regizorul Bennett Miller revine cu o poveste de suflet  pe care a “clocit-o”, ca pe un ou de brontozaur, de prin 2007.

Filmul este o pagină din povestea fraţilor Shultz din anii ‘80, singurii fraţi din istoria Americii care au cîştigat la lupte libere, atît titlul olimpic, cît şi pe cel mondial. Channing Tatum şi Mark Rufallo sînt cei doi Schultz, Mark şi Dave, iar Steve Carell joacă rolul multimilionarului John Eleuthère du Pont, proprietarul unei mari companii de produse chimice. Povestea e bine ştiută de americanii amatori de sport şi de evenimente tragice (Dave Schultz este împuşcat de către milionar şi abia după două zile de negocieri televizate cu poliţiştii au intervenit cei de la SWAT şi l-au capturat).

Channing Tatum, care nu a avut multe partituri de substanţă, aici reuşeşte să intre bine în pielea unui sportiv ambiţios, taciturn, introvertit, fără prieteni şi afectat de autoritatea fratelui mai mare, cu un suflet sensibil, dornic de iubire, prins într-un corp de brută. Este o poveste cu personaje întunecate, excepţia fiind Dave Schultz, jucat de către Ruffalo atât de bine, încît te face să nu-ți poți imagina cum unui om atît de bun ar vrea cineva să îi ia viaţa (în realitate du Pont a declarat că Dave făcea parte dintr-o „conspiraţie” care punea la cale uciderea lui!).

Cît priveşte Steve Carell, îndeobște actor de comedii, dă viaţa unui personaj excentric (în film poartă proteză nazală, ca Nicole Kidman în The Hours) care se crede antrenor, mentor şi tată pentru Mark și are discursuri pompoase (din categoria: pe cele mai înalte culmi ale sportului, de progres şi civilizaţie, sportiv multilateral dezvoltat, care militează pentru aplicarea creatoare a principiilor generale ale sportului bla, bla, bla).

Iar după ce o să vedeţi filmul o să-mi înţelegeţi şi indignarea de după vizionare! Pînă atunci vă livrez emoţia mea frustă la gîndul că povestea este reală, dementul ăla, John Du Pont, chiar a existat şi l-a împuşcat de-adevăratelea pe David Schultz, antrenor şi sportiv multimedaliat cu aur, pentru că nu l-a linguşit, flatarisit şi adulat cum şi cînd a vrut el, adică în faţa aparatului de filmat, pe cînd se făcea un film cretinoid de ridicare în slăvi şi măgulire a orgoliului  paranoicului.

Bine – o să ziceți – dar ce căuta Dave lângă schizofrenic, de ce a acceptat să intre în jocul ăsta în care dictau doar banul şi bunul plac al Du Pont-ului? 

Eeee, aţi văzut? Abia acum vă apropiaţi de indignarea mea funciară, aceea cu care vă întreb cîţi oameni de caracter, gata să îşi asume consecinţele crezurilor personale, aţi mai văzut în ultima vreme? Cîţi din cei cărora li se oferă avantaje de tot felul în schimbul înjosirii or să refuze?

Oare e simptomatic felul în care oamenii se obişnuiesc să cînte osanale, să flateze, să aprobe şi să susţină necondiţionat orice nătărîmb care are o poziţie de forţă? Şi e posibil ca „virusul” ăsta să se răspîndească precum un Covid al minţii pervertite brusc la obedienţă? Slujul şi datul din coadă să fie o nouă „disciplină sportivă”? Cîţiva firfirei sau un milimetru mai în față într-o ierarhie să fie motorul tuturor lucrurilor? Este omul la mezat pentru orice bou cu bani care vrea să se distreze cumpărîndu-l?

Vedeţi Foxcatcher şi răspundeți voi, că pe mine mă doare capul la gîndul că A FI sau A NU FI de vînzare nu mai este de mult o dilemă existenţială şi că, în curînd, ăia care nu au “price tag” or să fie nevoiţi să se caute prin „fînu’ din caru” lumii, ca să facă demonstraţii prin pieţe pentru drepturile lor de minoritari, de unde “ăştilalţi”, cu banu’ pe ei, or să trimită miliţia să îi scoată cu bastoanele pe cîrcă.

…..iar între timp, uitaţi-vă la film…la Foxcatcher, care rulează pe HBO 2.

Michaela Platon

Jurnalist de film

Fiţi sociabili!