Bogdan LoghinMunicipiul Rădăuţi nu arată rău, ci foarte rău. Drumurile sînt praf şi pulbere. Şi nu ne referim doar la străzile de după blocuri. E drept că noua administraţie rădăuţeană nu putea face mare lucru, mai ales că a preluat conducerea municipiului pe 15 octombrie 2015. Totuşi, cu un pic de efort, viceprimarul cu atribuţii de primar, social-democratul Bogdan Loghin, viceprimarul cu atribuţii de viceprimar şi consilierii locali aleşi de pe listele de supleanţi ar fi putut cîrpi străzile găsite într-o stare jalnică. Nu sîntem absurzi să avem pretenţia ca în plin sezon rece, într-o localitate cunoscută ca „polul frigului” din Regiunea de Nord-Est, autorităţile să scoată meseriaşii pe străzi şi să-i pună să le asfalteze. Însă, avem pretenţia ca primarul Loghin să desfiinţeze naibii odată sensul giratoriu de la Casa de Cultură, care este de un penibil absolut. O plăcintă preparată din nişte pietre, care arată ca, scuzaţi expresia, o balegă de vacă peste care a trecut roata unui camion care transportă pietriş exploatat ilegal, stă şi-i încurcă pe şoferi. Pentru a distruge balega nu trebuie nici mari investiţii, şi nici nu ştim ce temperaturi. Doi meseriaşi care au luat una mică de la prima oră, cît să le strălucească ochii şi să prindă curaj, înarmaţi cu tîrnăcoape şi cu o roabă pot rezolva treaba în maxim o oră. Aşa-zisul sens giratoriu de la Casa de Cultură Rădăuţi demonstrează că administraţia Loghin este la fel de interesată să rezolve problemele urbei ca vechea administraţie. Şi mai demonstrează că rădăuţenii visează degeaba că lucrurile se vor schimba în bine după ce va veni căldura şi se va putea lucra în aer liber.   

Fiţi sociabili!