70, 71, şi chiar mai mult

Paul McCartneyThe Who, legenda între legende, o ia din loc într-un turneu oarecum mondial, care include concerte mai ales în Marea Britanie şi SUA, debutînd desigur în Hyde Park în iunie şi avînd finalul în noiembrie în America. Dar, zice Roger Daltrey, vocalistul ăla unic şi el în peisajul rock, „o extensie a turneului în 2016 este pe deplin plauzibilă”, aşa că noi, ăştia care n-am văzut la lucru poate cel mai spectaculos grup de rock din istorie, am face bine să încercăm să găsim soluţii. Tot Daltrey zice că vocea-i sună mai bine ca în tinereţe, ceea ce nu-i de mirare, dar că acum are o abordare complet opusă: în tinereţe cînta fiecare piesă de parcă ar fi fost pentru prima oară cînd o interpreta, iar acum, la 71 de ani, o cîntă pe fiecare de parcă ar fi pentru ultima oară, ceea ce, zice tot el, „se foarte poate”! Alături de el se află pe scenă şi Pete Townshend, chitaristul genial şi compozitorul de bază al pieselor grupului. Alţi săriţi de 70, The Rolling Stones, anunţă şi ei un megaturneu nord-american, care debutează la San Diego, California, pe 24 mai, şi se încheie cu ei drept cap de afiş la „Le Festival d’Ete de Quebec”, pe 15 iulie. Vor fi în total 15 concerte, toate pe stadioane, chestia cea mai interesantă fiind că fiecare din ele va avea loc în alt stat! Între timp, AC/DC îşi lansează cel de-al treilea single decupat din albumul „Rock or Bust”, dublat de un video, intitulat „Rock the Blues Away” şi, desigur, se pregătesc să plece, cum unde?, în anunţatul turneu mondial! Iar Sir Paul McCartney, care de cînd se ştie e în turneu mondial, anunţă noi date pentru cel aflat în derulare de vreo doi ani, ba în Japonia, ba în Europa, ba acasă, în Londra, cea mai tare apariţie preconizată fiind cea de la Festivalul Rock de la Roskilde, din Danemarca, unde printre voluntarii acreditaţi sînt mîndru că voi avea şi eu un reprezentant: Alexandra Hacman, studentă acolo.

 

Fiţi sociabili!