2-0? Periculos, da’ nu cine ştie ce

Foarte ciudat e felul în care am văzut meciurile tur din barajul pentru Europa League: cîte ceva din fiecare repriză, atît cît îmi permitea Bucovina Rock Castle să fug în timpul fiecăruia din primele patru recitaluri ale serii. Iar entuziasmul celor cîteva mii de spectatori, cînd le-am anunţat la microfon rezultatul Astrei, a fost egal cu cel din timpul concertului Vader. Cu acest prilej, am constatat că chestia cu „cel mai periculos scor, 2 – 0” nu e tocmai vorbă în vînt. Numai că depinde de ce fraieri ai în faţă. Ia fiţi atenţi: la 0-2, în meciul de la Giurgiu, zău că am fost convins că Astra poate produce minunea. Poate că nu chiar atît de repede cum a făcut-o, adică mă gîndeam că dacă dă un gol pînă la pauză, în repriza a doua poate cîştiga. Pe ce mă bazam?, cum tot întreba un Moromete. Păi, în primul rînd pe antecedente: doar în turul anterior revenise tot de la scorul ăsta, ba încă şi în deplasare, şi nu în Albania, ci în Anglia! Pentru Astra, aşadar, 0-2 e un scor nu periculos, ci doar mobilizator. Condiţia este una simplă şi pe înţelesul oricui: ca în echipă, oricum s-ar numi ea, să se afle chiar fotbalişti. Adică nişte băieţi calificaţi în meseria lor, cu ceva ştiinţă a jocului, cu ambiţie şi neapărat conduşi de un antrenor. Ia încercaţi acum să vedeţi care din aceste condiţii sînt îndeplinite şi la Steaua. Aşa-i că vă dă cu minus? Fiindcă la Steaua, oricît încerc, nu-mi iese că ar mai fi şi alţii calificaţi în afară de Hamroun şi Adi Popa, ambiţia se vede doar la Chipciu şi Papp în a demonstra care-i mai prost, cît despre calificarea antrenorului, lăsaţi… Aşa că revin cu o propunere mai veche: du-te, domnu’ Gheorghe, acolo de unde ai venit, că pe timpul puşcăriei tale, echipa asta tot mai mişca niţel.

 

Fiţi sociabili!