Într-un interviu acordat Jupânului, Romeo Tronciu spunea că a făcut pian, pentru ca mai apoi să facă parte din ștafeta de 4×100 metri cu care a cîștigat titlul național. Romeo Tronciu a mai făcut din Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, școală al cărei director era, unul dintre cele mai respectate colegii, iar în noaptea de 9 spre 10 octombrie le-a făcut o surpriză neplăcută celor care-l iubesc și îl respectă: a plecat la cele veșnice la numai 54 de ani, după ce pe 15 septembrie fusese depistat pozitiv la testul COVID. A plecat nu înainte de a lăsa un mesaj privind testarea, pe care l-a transmis pe 18 septembrie prin intermediul Radio Top: ”Mesajul meu către colegii mei directori este ca să discute cu profesorii, să le explice, lucru pe care l-am făcut și eu. Și au înțeles să-i întrebe dacă mai sînt nemulțumiți de faptul că au făcut testul… A trecut glonțul din ruleta rusească pe lîngă noi”. Dumnezeu să-l odihnească pe Romeo Tronciu!

Fiţi sociabili!