Decalogul umilinţei

Tot ţîngăul care umblă la şcoală a auzit de Thales din Milet. Dacă nu de la matematică, măcar de la filozofie. Fiind considerat unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei, miletianului i se puneau tot felul de întrebări încuietoare. Povestea spune că, la un moment dat, cineva l-a întrebat pe Thales „care este lucrul cel mai rar din lume”. Răspunsul filosofului a venit prompt: „Un duşman al poporului care să fi ajuns la bătrîneţe”. Acum, să mă ierte domnul înţelept Thales din Milet, dar răspunsul lui nu-i tocmai adevărat sau, cel puţin, el nu-i valabil pentru România. E plină ţara de torţionari care se lăfăiesc în vile ale protocolului de stat şi încasează lunar pensii babane. Aceşti foşti păzitori de puşcării pot oricînd să-i rîdă în nas „înţeleptului” Thales pentru neghiobia pe care a zis-o. Pe unii dintr-ăştia i-a strîns iadul la sînul lui, dar cei mai mulţi continuă să facă de ruşine specia umană. Nişte netrebnici veniţi cu Armata Roşie care au aterizat în România pentru a construi socialismul, „viitorul luminos al planetei”. Care viitor luminos am văzut ce s-a ales de el: praful şi pulberea. Nu, însă, şi de constructorii lui, acele cozi de topor mioritice care s-au înregimentat ocupantului sovietic în măreaţa operă de îngenunchere şi prăduire a României. În acele teribile vremuri în care torţionarismul era politică de stat, puteai fi arestat în urma unui simplu denunţ anonim. Intelectualitatea română, aia care a avut tupeul de a rămîne verticală (nu ca Sadoveanu, Călinescu şi alţii), vîrfurile Armatei şi cam toţi reprezentanţii clasei de mijloc au trecut printr-un  proces de decimare. Statistica a stabilit că, în nici 20 de ani, în România, o familie din trei avea un deţinut politic. Unii dintre ei, mulţi la număr, au murit în temniţele comuniste. Cine a făcut asta? O fi poporul român atît de crud, de cinic şi de fanatic încît să se autoflageleze în numele unui ideal impus cu baionetele moscovite? Partidul Comunist, organele fostei securităţi, bătăuşii din fosta Miliţie şi activiştii cu soldă, delatorii şi jigodiile „democraţiei populare” sînt torţionarii poporului român. De dragul manipulării s-au găsit acum vreo cîţiva politicieni dornici de imagine şi cîteva televiziuni aflate în reflux de rating să iasă pe piaţă cu nişte moşnegi rablagiţi, foşti şobolani ai defunctului regim. Nu e rău. Înainte de toate, aceşti adevăraţi „duşmani ai poporului” îl contrazic pe moşul Thales tocmai prin aceea că nu doar că au supravieţuit, dar au şi nişte bătrîneţi lipsite de griji financiare. În timpul acesta, marea majoritate a victimelor care au supravieţuit pogromurilor iudeo-staliniste din România e  în continuare umilită, ba chiar tratată cu un arogant sictir. Întrebarea cheie este: cine conducea partidul, securitatea şi celelalte organe represive din anii ’50-’60? Dintre alogeni, cei mai mulţi erau evrei. Păi, ca să vorbim doar de ograda noastră, numai la nivelul fostei regiuni Suceava exista în anii ’60, în serviciul securităţii, peste 40 de evrei. Ăştia nu erau şoferi, manipulanţi de scripte sau şăibari în serviciul tehnic al temutei instituţii. Nu, dragi meseni, erau şefi mari la Regiune sau pe la Raioane şi, cu zel torţionar, au trimis în puşcărie sau direct în mormînt mii de români. Ăştia au făcut colectivizare cu pistolul, împreună cu miliţienii, cu trupele de securitate, cu procurorii, cu activiştii de partid şi cei din UTM şi cu celelalte japiţe şi scursuri care compuneau marea „democraţie populară”. Mulţi dintre aceşti torţionari asudau rău de tot pînă reuşeau să scrie ceva în limba română. Erau proşti ca noaptea şi animalizaţi din cale afară. Evident că erau şi profund stînjeniţi de universul cărţilor, al ştiinţelor şi artelor. Singurul univers în care se simţeau în largul lor era cel al beciurilor şi temniţelor, acolo unde orice brută cu puteri discreţionare îşi poate demonstra sieşi cinismul şi animalitatea de care e capabilă. Nici activiştii politici ai acelor vremuri nu erau mai breji. Bine zicea un confrate că „mai toţi politicienii evoluează spre maimuţă”. Acest genocid iudeo-rusesc numit comunism avea nevoie şi de o imensă manipulare. La capitolul ăsta, ruşii şi mai ales evreii sînt maeştri. Să nu uităm că-n vechiul regim „propaganda” era eminamente în mîna fiilor lui David. În toate ţările blocului socialist. La noi, Chişinevschi şi Ana Pauker diriguiau tot ce ţinea de şlefuirea limbii de lemn. În timp ce Drăghici, Pantiuşa, Nicolski şi alţi torţionari cu funcţii şi stele de generali gestionau crimele comuniste, Walter Roman (Neulander), tatăl lui Petre Roman, Brucan, Roller şi alţi politruci făceau varză istoria noastră naţională şi rusificau limba şi tradiţiile româneşti. Ana Pauker, spre exemplu, avea un catalog întreg cu fete evreice care trebuiau musai „măritate” cu activişti ai Partidului Comunist, dintr-ăia cu funcţii înalte. Dacă ne uităm ce premieri a avut România după ’90 găsim mulţi adoratori ai Talmudului şi prea puţini iubitori de România. Pînă şi „ţărănistul” Radu Vasile, mason evreizat cu acte în regulă, a fost atît de „patriot” încît nu putea să nu-şi aducă şi el o micuţă contribuţie la jefuirea României (vezi privatizarea Romtelecom precum şi alte ”privatizări” cu cîntec). De Petre Roman nici nu mai spun. Ăsta a pus pe chituci toată industria şi agricultura din România. Roman n-a fost singur. Alexandru Sassu, fost ministru, Adrian Severin, eurodeputatul care a făcut ţara de rîs, Petre Partol sau Radu F. Alexandru sînt alţi circumcişi care ne prostesc de cînd e hăul şi părăul. Bercovici ,de exemplu (Radu Berceanu, adică), a făcut un mişmaş de te doare mintea. „Pentru suma de trei milioane de dolari” el a concesionat firmei Gabriel Resources „un zăcămînt de peste 800 tone de aur şi 2.000 tone de argint, în valoare de peste 10 miliarde de dolari”. În plus, „canadienii” de la Gold Corporation, alţi circumcişi de-ai lui Bercovici, beneficiază şi de facilităţi şi scutiri de TVA, pentru că zona Roşia Montana a fost declarată de „românii” din guvern zonă defavorizată. Oare ăştia nu-s torţionarii de azi ai avuţiei României? Ba bine că nu. Ziceam de propagandă şi manipulare. Păi, dragi meseni, decalogul manipulării e scris chiar de un ilustru evreu. Noam Chomsky spune că „poporul nu trebuie să aibă acces la mijloacele de informare competentă, exactă, corectă şi obiectivă”. Mai pe româneşte, rolul mass-media nu este acela de informare, ci de îndobitocire. Lucru care se vede limpede în realitatea românească. N-avem nici o emisiune de cultură serioasă. Ni se bagă pe gît numai herstilişti (adică frizeri), masterşefi, adică bucătari, şi tot felul de paraşute şi gelaţi în freză care încearcă să ne emoţioneze cu tumbele lor de la „Dansez pentru tine”. Toate astea-s nişte făcături, tot aşa cum întreaga media românească este o zacuscă alcătuită din sfertodocţi, piţipoance, cocalari şi cornute obediente. Nu ni se interzice dreptul la gîndire, Doamne fereşte, în schimb ni se confiscă în mod perfid gîndirea însăşi. Ce zice Chomsky în acest sens? Păi, zice că poporului „trebuie să-i fie indus spiritul de turmă (adică sentimentul de vinovăţie, de eternă rămînere în urmă faţă de celelalte naţii, de fatalism şi neputinţă)”. Ori decalogul lui Chomsky ni se potriveşte ca o mănuşă, ori România tocmai s-a înregimentat după cele 10 reguli ale lui Chomsky. În ambele cazuri România se comportă după un decalog al umilinţei. Chiar dacă-i evreu, Chomsky le zice ca pe vremuri, cînd stăteam la coadă la pui tacîm. Cică: „America şi Israelul sînt cele mai mari ameninţări la adresa păcii”. E drept, n-am văzut ca Albania să atace China şi nici ca Insulele Feroe că ameninţe atomic Rusia. Şi mai zice bunul samaritean Chomsky: „Statele Unite se distrug economic, iar conducerea SUA urăşte democraţia”. Chomsky ăsta pare mai breaz decît Thales din Milet. Mă întreb: ce a căutat Victoraş Ponta în SUA? Avem parteneriat strategic cu o ţară care urăşte profund democraţia şi care e „pe punctul de totală autodistrugere” aşa cum zice Chomsky? Sau poate că SUA şi Israelul sînt noii torţionari ai lumii, iar Ponta s-a dus acolo ca să facă sluj. Dacă-i aşa, atunci, dragă Victoraş, trebuia să-ţi iei bilet Bucureşti – Washington numai dus. Aşa ca Pacepa. Iar pentru săptămîna asta, dragi meseni, cam asta am vrut să vă dzic. Mama ai de dzicere.

 

Fiţi sociabili!