Venit, aşteptat, plecat

·       Deputata PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a anunţat că actuala guvernare PSD a reparat o nedreptate a Guvernului Tehnocrat. Este vorba despre sumele alocate pentru însoţitorii copiilor cu dizabilităţi, care au fost tăiate. O rugăm pe doamna Cobuz să-i grăbească pe colegii săi, astfel încît aceştia să repare toate nedreptăţile făcute de Guvernul Tehnocrat, pentru ca să ajungă odată şi la corectarea celor care au aparţinut Guvernului Ponta.

·       La iniţiativa prefectului Constantin Harasim, o comisie verifică dacă indicatoarele rutiere lipsesc ori sînt degradate. La finalul acţiunii, pe străzile din municipiul Suceava, în dreptul indicatoarelor degradate şi a celor lipsă vor fi montate indicatoare care vor explica aceste lucruri.

·       Comisia se va ocupa şi de pomii care riscă să se prăbuşească. Pentru ca ecologiştii să nu se simtă deranjaţi, pomii nu vor fi tăiaţi, dar în dreptul lor vor apărea indicatoare cu mesajul „Atenţie, cad copaci!”.

·       Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan deplînge faptul că în ultimii 27 de ani guvernanţii nu au arătat importanţa cuvenită Sucevei, în timp ce „voievozii Moldovei au avut viziunea şi priceperea de a acorda Sucevei rolul meritat”. Şi lucrurile nu se anunţă a fi mai bune pe viitor, pentru că în Ţara lui Papură Vodă moldovenii sînt marginalizaţi, iar la conducere se află voievodul Sibiului şi cel al Teleormanului.

·       Preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Suceava, Oana Pintilei, a fost la Bruxelles unde a participat la dezbaterea „Discriminarea femeilor pe piaţa muncii”, unde le-a oferit tuturor participanţilor cîte un mărţişor confecţionat de colegele ei de partid. Cum femeile sînt discriminate pe piaţa muncii, doamnele din PSD Suceava au confecţionat mărţişoarele în clandestinitate.   

·       În jumătate de an, preşedintele PNL al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a acordat 240 de audienţe. Tot în 6 luni, fostul preşedinte PSD al CJ, Cătălin Nechifor, a acordat numai 36 de audienţe. Domnul Nechifor ar fi ascultat păsurile mai multor oameni, însă ce să faci dacă aceştia după numai 3-4 ore de stat la uşă se ridicau şi plecau de unde au venit. Înseamnă, că problemele lor nu erau importante, că dacă ar fi fost l-ar fi aşteptat şi două zile pe domnul Nechifor ca să vină la serviciu.
 

Fiţi sociabili!