Tricolorul bucovinean

Prima cursă low-cost „Tarom” pe relaţia Torino-Suceava a aterizat miercuri, 19 iulie, pe aeroportul de la Salcea cu 20 de minute mai devreme, la ora 12.40. Din aceasta au coborît 130 de persoane, avionul fiind aproape plin. De la Suceava cursa a plecat înapoi spre Torino la ora 14.00, cu 70 de pasageri la bord. Pe Aeroportul „Ştefan ce Mare” Suceava mai operează compania Wizz Air, cu zboruri directe către Londra, Roma, Milano, Veneţia şi Bologna. De pe aeroportul sucevean mai sînt disponibile şi curse charter de vacanţă, destinaţiile din această vară din Suceava fiind Zakynthos, în Grecia, şi Antalya, în Turcia.

Biserica „Sfîntul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava se pregăteşte să primească, pe 26 iulie, la ora 17:00, o delegaţie din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Mitropolit Ambrozie, care va aduce pentru cîteva zile (26-30 iulie), la Suceava, racla cu Sfintele Moaşte ale Sfîntului Cuvios şi Mucenic Efrem cel Nou din Nea Makri („Colina Neprihăniților”), Attica (Grecia). O părticică din sfintele moaşte ale Sfîntului Efrem cel Nou va fi donată Bisericii „Sfîntul Nicolae” din curtea Spitalului Vechi Suceava. Tot pe 26 iulie, vor fi aduse spre închinare şi cinstire şi Sfintele Moaşte ale Sfîntului Mare Mucenic Pantelimon şi ale Sfîntului Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preotul paroh al Bisericii „Sfîntul Nicolae”, Constantin Diaconaşu, îi îndeamnă pe suceveni şi nu numai să vină în număr cît mai mare la biserica în care va fi depusă racla cu sfintele Moaşte ale Sfîntului Efrem cel Nou din Grecia şi să participe cu încredere la toate slujbele care se oficiază cu acest prilej. Rugăciunile înălţate către Sfîntul Efrem cel Nou, dar şi către Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon şi Sfîntul Nicolae vor fi de mare folos credincioşilor.

 

În vizită oficială în Harghita şi Covasna, preşedintele Klaus Iohannis a fost pus într-o situaţie delicată. La începutul unei dezbateri la Miercurea Ciuc, după intonarea imnului naţional al României, participanţii au intonat imnul Ţinutului Secuiesc. Situaţia a fost remarcată la începutul discursului preşedintelui. „Vă mulţumesc că mi-aţi cîntat, aveţi voci bune şi puternice”, a spus şeful statului, care ulterior a transmis tranşant că este împotriva autonomiei pe criterii etnice deoarece ar „inhiba dezvoltarea”. În timpul dezbaterii, primarul din Miercurea Ciuc, Robert Raduly, i-a oferit cadou preşedintelui steagul Ţinutului Secuiesc. În replică, şeful statului i-a oferit acestuia tricolorul. „Dacă e să avem un parteneriat strategic, să vă las ca amintire tricolorul nostru, al tuturor”, a spus Iohannis.

Scena 1

(Crîşmarul clatină din cap a dezaprobare.)

Crîşmarul: Nu face bine ăştia cu avioanele astea!

Costică: Spui de ăştia cu avioanele Patriot?

Crîşmarul: Avioanele Patriot nu-s avioane.

Costică: Da ce-s avioanele astea?

Crîşmarul: Astea-s rachete sol-aer americane.

Costică: Şi nu-i tot aia ca avioanele?

Crîşmarul: Cum să fie tot aia, dacă-s rachete?

Costică: Nu tot zboară şi ele prin aer?

Crîşmarul: Ba zboară şi ele, da-i altă treabă cu ele.

Costică: Nu aduce şi ele turişti şi deasporeni?

Crîşmarul: Ele nu aduce nimica decît securitate.

Costică: Şi avioanele ce-aduce?

Crîşmarul: Aduce deasporeni suceveni în vacanţă.

Costică: Şi ce-i rău în asta?

Crîşmarul: Că rămîne Europa fără deasporeni pe timpu vacanţei.

Costică: Şi ce-i rău şi-n asta?

Crîşmarul: Nu-i rău că-i aduce, altceva-i rău.

Costică: Altceva ce poate să fie?

Crîşmarul: Că rămîne Europa fără forţe de muncă şi fără turişti.

Costică: Şi ce-ţi baţi tu capu? Să-şi facă programe de guvernare ca noi!

Crîşmarul: Şi-ar face, da n-are cine să pună botu la ele.

Costică: Să mergem noi, care nu sîntem deasporeni.

Crîşmarul: Unde să mergem?

Costică: La Londra, Roma, Milano, Veneţia şi Bologna. Sau la Zakynthos, în Grecia, şi Antalya, în Turcia.

Crîşmarul: Ce să facem noi acolo?

Costică: Să ţinem locu la deasporeni pînă se-ntoarce dînşii la muncă.

Crîşmarul: Şi bilete cu ce bani cumpărăm?

Costică: Cu tichetele de vacanţă. Nici nu dăm bani pe bilete.

Crîşmarul: Şi tichete de unde luăm?

Costică: De la programu de guvernare

Crîşmarul: Ce spui tu nu-i valabil, că tichetele nu s-o dat.

Costică: Atunci să mergem cu rachetele Patriot.

Crîşmarul: Cu astea nu poţi merge în Europa.

Costică: Da unde?

Crîşmarul: Numai în Rusia şi-n Orientul mic şi mijlociu.

Costică: Hai să-mi trag una! Şi-atuncea de ce le-o mai cumpărat?

Crîşmarul: Pentru securitate, ţi-am spus. Şi nici nu aterizează la noi.

Costică: De ce să nu aterizeze?

Crîşmarul: Că se teme de buciumaşii lu Ştefan cel Mare.

Costică: Wizz Air de ce nu se teme de buciumaşi?

Crîşmarul: Că iubeşte folcloru bucovinean.

Costică: Şi compania Tarom tot?

Crîşmarul: Tot. Şi dînsa mai iubeşte şi bondiţele cu jder de la noi.

Costică: Ştii ceva? Eu m-aş duce în Grecia.

Crîşmarul: Cu ce să te duci?

Costică: M-aş duce cu racla de moaşte, să nu se-ntoarcă cu golu.

Crîşmarul: Ce raclă?

Costică: Care-o adus moaştele lu Efrem la spital în vacanţă.

Crîşmarul: O adus-o cu avionu?

Costică: Da cu ce crezi? N-ai zis tu că s-o băgat curse de vacanţă pentru turişti dus-întors?

Crîşmarul: Crezi că moaştele o venit în vacanţă în Bucovina?

Costică: Eu aşa cred.

Crîşmarul: Şi de ce la spital?
Costică: Să vindece şi bolnavii de-acolo pe gratis.

Crîşmarul: Da doctorii unde-s de la spital?

Costică: O plecat demult în deaspora.

Crîşmarul: Le-o dat voie Ştefan cel Mare să plece?

Costică: Le-o dat, nu le-o dat, ei tot o plecat.

Crîşmarul: Pagubă-n ciuperci! Bine că s-o băgat cursele charter pentru moaşte.

 

Scena 2

 

(Ionică intră în crîşmă, fluturînd un drapel.)

Costică: Ce fluturi tu deasupra capului?

Ionică: Ce să flutur? Iaca, un tricolor.

Costică: De-a cui tricolor?

Ionică: De-a cuiva. Nu ştiu precis ca să-ţi spun.

Costică: Şi de unde l-ai ciordit?

Ionică: Nu l-am ciordit. L-am găsit într-un şanţ de pe drum.

Costică: Şi dacă-i un tricolor ilegal fabricat de Soroş?

Ionică: Fabricat pentru ce?

Costică: Ca să ne dezbine şi să ne înrăiască.

Ionică: Pe cine?

Costică: Pe mine de tine, pe tine de noi, pe mine de voi.

Ionică: Da cine-om fi noi? Că doar n-om fi unguri!

Costică: Cum să fim unguri, dacă sîntem bucovineni?

Ionică: Şi n-o fi ăsta tricoloru bucovinean?

Costică: Ia nu-l mai flutura, să mă uit mai atent.

Ionică: Hai că l-am oprit. Ce părere îţi bagi?

Costică: Văd un domnitor călare pe-un cal breaz.

Ionică: Este şi soare pe cer?

Costică: Nu este, că-i înnorat.

Ionică: Şi pe cer ce se vede?

Costică: Se vede o semilună şi-o pasăre în formă de cuc.

Ionică: M-am liniştit. Mă temeam să nu fie vreun tricolor otoman.

Costică: De ce să fie neapărat otoman?

Ionică: Rămas din vreo bătălie cu turcii din vremea lui Ştefan cel Mare.

Costică: Eu cred că-i un tricolor bucovinean rămas în şanţ din vremea lui Ştefan cel Mare.

Ionică: Înseamnă că-i valoros. Hai cu el la muzeu.

Costică: La muzeu ni-l îngroapă într-o vitrină şi gata.

Ionică: Şi-atunci ce să facem cu el?

Costică: Hai să mergem să-l fluturăm la Festivalu medieval la cetate.

Ionică: Şi pe urmă?

Costică: Ce-ai zice să-l actualizăm?

Ionică: Pentru ce să-l actualizăm?

Costică: Ca să-l facem tricoloru ţinutului nostru bucovinean.

Ionică: Şi pe urmă ce să facem cu el?

Costică: Să-l fluturăm peste tot.

Ionică: Şi cum ar trebui să-l actualizăm?

Costică: În loc de cal punem un ATV.

Ionică: Şi-n loc de domnitor ce să punem?

Costică: Un preşedinte bucovinean.

Ionică: Şi-n loc de cuc?

Costică: În loc de cuc punem un avion Wizz Air sau Tarom.

Ionică: Nu scriem nimica pe tricolor?

Costică: Scriem programu de decolări şi aterizări.

Ionică: Da istoria bucovineană cum o reprezentăm?

Costică: Care istorie?

Ionică: Istoria modernă şi contemporană.

Costică: În loc de semiluna turcească punem luna deasporei.

Ionică: Şi pe urmă ce facem?

Costică: Îl invităm pe Iohannis şi cerem autonomia Ţinutului Bucovinean.

 

Epilog

(Ionică îi înmînează solemn crîşmarului un drapel împăturit.)

Ionică: Ia şi pune tricoloru ăsta afară pe crîşmă.

Crîşmarul: Ăsta nu-i tricolor.

Ionică: Nu-ţi bate capu. Tu pune-l şi gata.

Crîşmarul: Aşa ceva eu nu pun.

Ionică: Cum să nu pui? De ce să nu pui?

Crîşmarul: Că nu ştiu ce reprezintă.

Ionică: Reprezintă tricoloru Ţinutului nostru bucovinean.

Crîşmarul: Tricolor fără imn nu se poate. Dacă vine Iohannis în vizită?

Ionică: Intonăm imnu nostru bucovinean.

Crîşmarul: La care imn te referi?

Ionică: Cîntă cucu-n Bucovina. Eşti prost sau te faci?

 

 

Fiţi sociabili!